Potrivit autorităților, starea psihică a bărbatului a fost afectată de consumul de droguri, fapt ce l-a determinat să-și ucidă iubita, crezând că ea este Diavolul și el este Iisus. Suspectul ar fi înjunghiat-o în mod repetat cu foarfece, după care a sufocat-o cu o pernă.
În aceeași dimineață, acesta ar fi început să vorbească cu victima despre sfârșitul lumii. La câteva ore după crimă, bărbatul ar fi alertat autoritățile, implorându-le să-l aresteze, recunoscându-și faptele.
„Tocmai mi-am ucis iubita”, le-ar fi spus el polițiștilor.
În urma faptelor sale, suspectul a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, informează Știrile PRO TV. După efectuarea mai multor cercetări, s-a descoperit faptul că cei doi se cunoșteau din adolescență și ar mai fi fost violent cu partenera lui și în trecut.
[citeste si]