StiriDiaspora Știri Cazul doctoriței Marina Gavril, găsită moartă în cabinet. Soțul e pe lista suspecților 

Cazul doctoriței Marina Gavril, găsită moartă în cabinet. Soțul e pe lista suspecților 

Apar noi detalii în cazul Marinei Gavril, doctorița ucisă în propriul cabinet stomatologic.

Descoperirea macabră a fost făcută de soțul Marinei Gavril, în cabinetul stomatologic situat la parterul unui bloc din Brăila. Femeia a fost găsită prăbușită în camera unde se aflau instrumentele medicale. Medicul stomatolog, în vârstă de 41 de ani, zăcea într-o baltă de sânge, având multiple răni la gât și pe brațe, indicând o tentativă disperată de a se apăra.

Și soțul ei, era la rândul său medic stomatolog. 

Originară din Republica Moldova, doctorița locuia cu soțul său în Brăila. Există o plângere depusă la poliție din urmă cu patru ani, atunci când cineva a intrat în curte și le-a furat mai multe lemne de foc.

Recent, femeia a urmat un curs de portarmă, obținând recent permisul și intenționând să-și cumpere un pistol, conform surselor din anchetă.

Mobilul crimei nu a fost jaful

Criminalul i-a luat telefonul victimei, dar aparent nu pentru jaf, deoarece nimic altceva nu a dispărut din cabinet.

"Pe data de 16 iulie, în jurul orei 21:25, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada General Eremia Grigorescu din municipiu, o femeie cu urme de violență a fost găsită decedată într-un cabinet stomatologic," au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

La fața locului s-au deplasat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și echipele operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, pentru a efectua cercetările necesare.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes