Ambasadorul Italiei în România: "Luptăm împreună pentru combaterea etichetelor în sistem 'semafor'"

Bogdan Bolojan / 14 noi 2022, 21:07

Bucătarii nu pot salva lumea, dar pot fi exemple foarte bune, a declarat, luni, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Alfredo Maria Durante Mangoni, în cadrul unei conferinţe de presă care a prezentat "Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume".

Evenimentul se desfăşoară între 14 şi 20 noiembrie şi cuprinde cursuri pentru profesionişti din industria alimentară, meniuri speciale şi reduceri în restaurante cu specific italian din România, cursuri despre secretele celebrelor pizza sau panettone, a arătat diplomatul.

El a spus că meniul italian este "nu doar bun pentru sănătate, dar şi pentru planetă".

"Aceasta este provocarea pe care industria alimentară o întâmpină şi pe care va trebui să o şi câştige. Industria alimentară italiană a întâmpinat multe provocări în ultimele decenii şi le-a înfruntat cu succes", a detaliat acesta şi a spus că, în prezent, bucătarii care sunt preocupaţi de impactul meseriei lor asupra naturii sunt "exemple optime".

Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub semnele convivialităţii, sustenabilităţii şi inovaţiei, elemente care sunt, a spus ambasadorul, "ingredientele bucătăriei italiene". El a amintit că anul trecut evenimentul a reunit 300 de sedii diplomatice din peste 100 de ţări, care au organizat peste 1.600 de evenimente.

Sistemul de etichetare în Uniunea Europeană



"Într-o ţară precum România, graţie relaţiei bilaterale privilegiate şi schimburilor fructuoase între cele două comunităţi, bucătăria italiană este deja cunoscută şi apreciată", a spus ambasadorul Italiei.

El a vorbit de recentele propuneri privind etichetarea produselor. "Şi în acest context Italia, alături de România, luptă la nivel european pentru a combate sistemele de etichetare a produselor bazate pe algoritm sau 'în semafor', care îl înşală pe consumator şi care nu furnizează o informaţie corectă în ceea ce priveşte calitatea produsului", a arătat Alfredo Maria Durante Mangoni, potrivit traducerii oficiale.

Maestrul bucătar Giacomo Devoto, originar din Sarzana, Liguria, este invitatul special al ediţiei din România a Săptămânii Bucătăriei Italiene din România. Şi în Cluj-Napoca vor avea loc evenimente cuprinse în Săptămâna Bucătăriei Italiene, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0