Ambasadorul Germaniei: „La alegerile europarlamentare, România a transmis un mesaj profund european”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

România a transmis un mesaj „profund european” la alegerile din 26 mai, a declarat, astăzi, ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt.

El a vorbit, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Unităţii Germane, care a comemorat 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

„Azi, 30 de ani după, spiritul acelui moment pare pierdut şi îndepărtat. 1989 nu a fost sfârşitul istoriei, cum au pretins unii. Nu, istoria a mers mai departe cu provocări noi şi neaşteptate”, a afirmat diplomatul german.

Cord Meier-Klodt s-a referit şi la manifestările xenofobe şi rasiste din prezent.

„Ce mi se pare tulburător este că unii oameni strigă 'noi suntem poporul', dar cu alt sens, anume 'noi suntem poporul, voi nu'. Acest mesaj de 'eu sunt pe primul loc, nu tu' are manifestări diferite practic peste tot. Gesturi ale rasismului şi xenofobiei sunt exact antiteza mesajului de acum 30 de ani”, a adăugat Cord Meier-Klodt.

Acesta l-a felicitat, în limba română, pe Klaus Iohannis pentru alegerea pro-europeană a ţării noastre.

„Chiar aici, cu puţine luni în urmă, oamenii şi-au exprimat mai explicit decât în alte ţări dorinţa de a avea o Europă modernă şi a valorilor comune, printr-o participare record la alegerile europene din mai şi referendum. Atunci au votat cu 50 la sută mai mulţi oameni decât în urmă cu patru ani, în special din rândul tinerilor şi al celor care votau pentru prima dată. Mărturisesc, domnule preşedinte, că în acea zi am fost cu adevărat emoţionat de acest mesaj profund european pe care ni l-a transmis România”, a afirmat diplomatul german.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel