Ambasada Olandei, ANUNŢ IMPORTANT legat de suspectul crimei de la Gura Şuţii

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Autorităţile olandeze sunt gata să colaboreze cu partenerii români în cazul fetei din Gura Şuţii, care a fost găsită moartă duminică, arată un mesaj al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, publicat luni pe Facebook.

"Ambasada Regatului Ţărilor de Jos a aflat, cu mare regret, despre moarte tragică a unei fete în Gura Şuţii. Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români. Poliţia şi autorităţile judiciare din ambele ţări sunt în contact direct", este mesajul misiunii diplomatice scris pe platforma de socializare.

Potrivit unor surse judiciare, principalul suspect în cazul fetei de 11 ani din Gura Şuţii dispărută vineri după ce a plecat de la şcoală şi găsită duminică moartă pe un câmp din apropierea localităţii este un cetăţean olandez care a fost pus sub acuzare pentru omor, lipsire de libertate şi agresiune sexuală.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Matei Georgeta Camelia, a declarat că moartea fetei a fost violentă, iar eventualele agresiuni sexuale pot fi confirmate după analize de laborator. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel