Alegeri în Marea Britanie. Un român relatează cum s-a desfășurat totul. Ce a dus la scorul dezastrous al Laburiștilor

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

 În ziua alegerilor din Marea Britanie, atmosfera a fost una foarte calmă, „ciudat de liniștită”, întocmai ca într-o zi obișnuită, în care oamenii merg la serviciu, „fără cozi și înghesuială în secțiile de votare”, spune membrul fondator al Romanian Community Association (ROCAS), Viorel Micloș. Totodată, acesta a povestit și aspectele care au dus la rezultatul dezastruos suferit de Laburiști.  

Viorel Micloș e stabilit în UK de 12 ani și are, pe lângă cetățenia română, și cetățenie britanică. El s-a stabilit în 2007 în Marea Britanie împreună cu familia și copiii, iar în prezent e masterand și angajat într-o firmă de consulting. Împreună cu mai mulți români stabiliți în Marea Britanie, printre care și studenți sau masteranzi, a pus bazele unei asociații reprezentative pentru comunitatea română din UK, care poartă numele de Romanian Community Association din UK (ROCAS).

Membrul fondator al Romanian Community Association spune că senzația care s-a resimțit pe tot parcursul zilei alegerilor a fost cea de eliberare, întrucât se intuia că se va ieși dintr-o zonă în care „incertitudinea era maximă”.

„Ca și efect, la ce s-a întâmplat recent cu alegerile de ieri (joi, n.r), ca și stare este o senzație de „în sfârșit se va face ceva” într-o direcție, ne lămurim că șansele pentru un al doilea referendum tind spre zero în momentul de față și că cel mai probabil Brexit-ul se va întâmpla la 31 ianuarie. În rest, să vă spun, de la nesiguranța care s-a creat pe plan politic, economic și așa mai departe, cel puțin acum avem ceva, am ieșit dintr-o zonă în care incertitudinea era maximă”, spune membrul fondator ROCAS.

"Ciudat de liniștită"

 

Viorel Micloș a mai povestit că atmosfera din ziua alegerilor din Marea Britanie a fost una „ciudat de liniștită”, semănând perfect cu o zi obișnuită dominată de rutină.

„Atmosfera în UK a fost chiar foarte liniștită, ciudat de liniștită, ca și când era o zi normală, oamenii mergeau la serviciu, cel puțin în zona unde sunt eu, secțiile de votare erau aerisite, nu erau cozi. Nu pot să spun că a fost ceva exemplar, poate și vremea a influențat, pentru că a ploua în continuu, a fost o vreme tipic englezească și nu a scos oamenii din casă”, explică membrul fondator ROCAS.

El a pus senzația de liniște din ziua votului, manifestată la nivel general, pe seama rezultatelor poll-urilor care arătau avansul partidului lui Boris Johnson.

„În sistemul de vot pe care îl au ei nu contează exact câte voturi acumulează la nivel național, doar pe zone, iar cine trece primul linia ia toate voturile. Era senzație de liniște pentru că poll-urile spuneau că sunt cu 12 puncte în fața Tory”, precizează Viorel Micloș.

Corbyn nu e văzut ca un lider puternic

 

Românul a menționat faptul că partidul lui Corbyn a suferit această înfrângere întrucât cetățenii nu au văzut în el un lider puternic care să se poată lupta cu conservatorii și că oamenii au votat Partidul Conservator din rațiuni de putere, nu de ideologie.

„Nu am văzut o schimbare la oameni, nu neapărat că țin cu Tory sau cu Laburiștii, dar pe plan politic Corbyn nu a dovedit să fie liderul acela carismatic, puternic, care să lupte cu conservatorii. Nu a dovedit că știe ce ar face mai departe în contextul în care el ar câștiga alegerile. Asta cred că a dus la înfrângere, nu neapărat că sunt mulți pro-Brexit sau pro-European, s-a votat pur și simplu Partidul Conservator care este foarte puternic la ora actuală”, spune sursa citată.

Întrebat care a fost starea de spirit a oamenilor după ziua alegerilor, Micloș a spus că britanicii erau liniștiți pentru că lucrurile merg astfel în sensul normalității, iar pentru britanici, „normalitatea înseamnă Brexit”, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel