AIEA rămâne la centrala nucleară Zaporojie, anunţă şeful agenţiei, Rafael Grossi

Echipa Stiri Diaspora / 01 sep 2022, 19:36

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că membri ai organizaţiei vor "rămâne" la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care au inspectat-o joi, informează France Presse.

Inspecţia centralei Zaporojie de către AIEA, al cărei şef Rafael Grossi a fost prezent, a fost aşteptată cu nerăbdare, după săptămâni de bombardamente care au stârnit temeri privind o catastrofă nucleară.

Rusia, ale cărei forţe au ocupat centrala din martie, şi Ucraina se acuză reciproc pentru aceste atacuri.

"Am realizat ceva foarte important astăzi. Şi cel mai important lucru este că AIEA rămâne aici. Să ştie lumea că AIEA rămâne la Zaporojie", a spus Grossi după inspecţie, potrivit unui video publicat de agenţia de presă rusă Ria-Novosti, preluată de AFP.

Totuşi, el nu a precizat câte persoane vor rămâne şi nici pentru cât timp. Miercuri, el a spus că AIEA va încerca să stabilească o "prezenţă permanentă" la centrală după vizită.

În timpul inspecţiei, "am putut aduna o mulţime de informaţii. Am văzut principalele lucruri pe care trebuia să le văd", a declarat Grossi presei ruse.

"Am făcut o primă evaluare. Am văzut munca dedicată a personalului şi a conducerii. În ciuda circumstanţelor foarte, foarte dificile, ei continuă să lucreze cu profesionalism, a adăugat el.

Potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, patru dintre cele nouă vehicule care compun convoiul cu care AIEA a sosit la centrală joi după-amiază au părăsit complexul la începutul serii.

Potrivit unui comunicat al companiei ucrainene nucleare de stat Energoatom, citat de agenţia de presă Unian, la centrala din Zaporojie au rămas cinci reprezentanţi ai misiunii AIEA. "În prezent, la centrala din Zaporojie au rămas 5 reprezentanţi ai misiunii AIEA, care descarcă echipamentele pe care le-au adus şi-şi vor continua misiunea la centrală. Este de aşteptat ca ei să rămână până în 3 septembrie", conform textului menţionat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0