Aeroportul din București anunță schimbări importante începând de azi: Reguli obligatorii pentru pasageri

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) au publicat un set de reguli noi pe care pasagerii vor trebui să le respecte pe Aeroportul Henri Coandă din București, începând cu data de 15 mai.

Purtarea măştii de protecţie şi păstrarea unei distanţe fizice de 1 metru faţă de cei din jur vor fi obligatorii, inclusiv la efectuarea formalităţilor de acces şi la controlul de securitate. Pentru păstrarea distanţei de 1 metru, pasagerii vor respecta indicaţiile autocolantelor amplasate pe pardoseală.

De la corturi către terminalul de pasageri se va pleca în grupuri organizate de către angajații aeroportului, în funcție de destinație și ora programată a cursei.

Autobuzele de transfer la și de la avion vor fi ocupate la maximum 50% din capacitate, iar debarcarea pasagerilor la sosire se va face la distanţă faţă de terminal, aceştia urmând a fi dirijaţi direct către corturile de aşteptare. De la corturi către terminalul de pasageri se va pleca în grupuri organizate de angajaţii aeroportului, în funcţie de destinaţie şi ora programată a cursei.

Întreg traseul pasagerilor este marcat în mod vizibil, iar staţia de autobuz şi peronul de debarcare din taxi sau autoturism au fost repoziţionate. Accesul autoturismelor în parcarea Plecări se face, de asemenea, pe un flux modificat, menţionează CNAB.

După efectuarea formalităților de check-in, pasagerii vor urma fluxul obișnuit, păstrând distanța de 1 metru față de cei din jur. Purtarea măștii este obligatorie inclusiv la efectuarea formalităților de acces și la controlul de securitate.

În zona publică a terminalului de pasageri nu este permisă staţionarea. În acest sens, au fost eliminate toate banchetele din zonă. După efectuarea formalităţilor de check-in, pasagerii vor urma fluxul obişnuit, păstrând distanţa de 1 metru faţă de cei din jur.

Pe întreg fluxul de pasageri, atât la Plecări cât și la Sosiri, sunt amplasate dispensere cu soluţii dezinfectante și reprezentanții aeroportului recomandă utilizarea lor în special după efectuarea controalelor. „Infrastructura de terminal din zonă este dezinfectată de minimum 10 ori pe zi", ne asigură aceștia în comunicat.

În mod normal va fi interzis accesul în terminal al altor persoane decât pasagerii, însă, în mod excepțional și pentru motive justificate (acces la grupurile sanitare, supermarket, achiziţie de bilete de avion etc.), va fi permis accesul în terminal şi pentru alte persoane decât pasagerii.

Accesul autoturismelor în parcarea Plecări se face, de asemenea, pe un flux modificat. Acestea sunt semnalizate în mod vizibil.

„Vă rugăm să respectaţi indicaţiile personalului din aeroport! Eventualele modificări impuse de autorităţi vor fi imediat implementate şi aduse la cunoştinţa publicului", ne asigură CNAB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel