Acest summit 'marchează o nouă eră în relaţiile noastre', a declarat premierul britanic Keir Starmer în deschiderea reuniunii la nivel înalt cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
După mai multe luni de negocieri, europenii şi britanicii au încheiat un parteneriat privind apărarea şi securitatea, au ajuns la un compromis pentru a înlătura unele bariere comerciale şi au prelungit un acord privind pescuitul.
În schimb, negocierile nu au condus la un rezultat concret în ceea ce priveşte mobilitatea tinerilor.
Liderul laburist britanic a salutat 'noul parteneriat strategic adaptat la epoca noastră, care va aduce avantaje reale şi tangibile în materie de securitate, imigraţie clandestină, preţ al energiei, produse agroalimentare, comerţ şi altele'.
'Întoarcem o pagină şi deschidem un nou capitol, care este atât de important în această perioadă în care asistăm la creşterea tensiunilor geopolitice', a afirmat şefa executivului comunitar, care a insistat pe faptul că Regatul Unit şi UE 'împărtăşesc aceleaşi valori'.
La venirea sa la putere în iulie 2024, premierul Keir Starmer a promis să 'relanseze' relaţiile cu UE, după ani de tensiuni între Cei 27 şi precedentele guverne - conservatoare - de la Londra în legătură cu Brexitul, pus în practică la 31 ianuarie 2020.
În cadrul noului parteneriat privind apărarea şi securitatea, Regatul Unit va putea participa la reuniuni ministeriale ale UE şi se va putea alătura anumitor misiuni militare europene.
Companiile britanice vor avea acces la viitorul program european de apărare în valoare de 150 de miliarde de euro
De asemenea, companiile britanice vor putea avea acces la viitorul program european în valoare de 150 de miliarde de euro care vizează dezvoltarea bazei industriale a apărării în interiorul UE. Totuşi, participarea la acest program va presupune un acord separat, precum şi o contribuţie financiară britanică.
Discuţiile au continuat până în ultimul minut pentru a se ridica ultimele blocaje, în special în dosarul pescuitului, extrem de sensibil mai ales pentru Franţa. În cele din urmă, Londra şi UE au convenit prelungirea până în 2038 a protocolului privind accesul pescarilor europeni în apele britanice, care urma să expire în 2026.
În contrapartidă, britanicii îşi vor putea exporta mai uşor produsele alimentare pe piaţa europeană, graţie unei 'alinieri dinamice şi rapide' a Regatului Unite la regulile sanitare europene.
Cele două părţi au convenit că în diferendele dintre ele Curtea de Justiţie a UE va fi autoritatea de ultimă instanţă.
Londra şi Bruxellesul au convenit, de asemenea, să coopereze asupra cotelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Potrivit Downing Street, aceste măsuri economice vor aduce economiei britanice aproape 9 miliarde de lire sterline (10,7 miliarde de euro) până în 2040.
Discuţiile între UE şi Londra vor continua cu privire la mobilitatea tinerilor. Cele două părţi s-au angajat să avanseze către un program de vize care să le permită tinerilor europeni să studieze sau să muncească în Regatul Unit şi vice-versa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News