O persoană ar fi decedat, iar alte trei sunt grav rănite, încarcerate, după ce bucăţi dintr-un pod de cale ferată care ar fi fost agăţat de un TIR s-au prăbuşit peste un microbuz de transport persoane, pe drumul naţional DN 15, în localitatea Tarcău, conform reprezentanţilor ISU şi IPJ Neamţ.
"Un TIR ar fi agăţat un pod de cale ferată, iar bucăţi din acesta ar fi căzut peste un microbuz transport persoane. Conducătorul auto, posibil să fie decedat, iar trei persoane, posibil încarcerate", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ a confirmat starea victimelor.
"Din primele informaţii, limitatorul de înălţime de la pod a căzut pe un microbuz. Conducătorul auto posibil decedat, trei persoane posibil încarcerate", a declarat sublocotenentul Irina Popa.
La faţa locului sunt mai multe echipaje de la Ambulanţă şi SMURD, dar şi pompierii cu modulul de descarcerare.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Incendiul de pădure din Spania a scăpat de sub control și amenință mari orașe din zonă
Bogdan Bolojan /
17 aug 2025, 15:50
Incendiul de la Jarilla, aflat duminică în a șasea zi, a depășit toate estimările și este considerat „complet scăpat de sub control” pe flancul său nordic, amenințând direct orașele Plasencia, Hervás și Salamanca. Focul, care a mistuit deja aproximativ 9.000 de hectare de pădure și vegetație, a trecut granița cu Puerto de Honduras și se află la doar 7 kilometri de frontiera provincială Salamanca, ceea ce a determinat autoritățile din Castilia și León să fie alertate cu privire la posibila extindere a incendiului pe teritoriul lor.