Accident feroviar grav în Spania. Cel puțin 150 de pasageri răniți, după ce două trenuri s-au ciocnit - VIDEO

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Accident feroviar grav în Spania. Cel puțin 150 de pasageri răniți, după ce două trenuri s-au ciocnit - VIDEO
Accident feroviar grav în Spania. Cel puțin 150 de pasageri răniți, după ce două trenuri s-au ciocnit - VIDEO

150 de pasageri au fost răniţi miercuri în coliziunea a două trenuri de navetişti în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, din provincia Barcelona (nord-est), transmite EFE.

Accidentul s-a produs când un tren care circula către oraşul Barcelona a lovit din spate un altul care se îndrepta către aceeaşi destinaţie şi care în momentul impactului era staţionat în gara Montcada, a informat compania de stat de căi ferate Renfe.

În urma coliziunii a fost activat planul de alertă pentru accidente feroviare al Protecţiei Civile. Serviciile medicale de urgenţă evaluează pe teren starea răniţilor, potrivit EFE.



Circulaţia pe trei rute a fost suspendată, pe ambele sensuri.

Cele două trenuri au fost deja evacuate în totalitate, potrivit pompierilor, care au trimis şapte echipe pentru a ajuta la transferarea răniţilor către ambulanţe.

 

Vezi și 

 

Accident feroviar în Spania. 22 de victime, după ce o locomotivă s-a ciocnit cu un tren de pasageri - VIDEO

 

Cel puțin 22 de persoane au fost rănite după ce un tren regional de pasageri și o locomotivă s-au ciocnit frontal, în luna iunie, în nord-estul Spaniei, au anunțat autoritățile, potrivit AP. Potrivit guvernului regional din nord-estul Cataloniei, cinci dintre cei 22 de răniți sunt în stare gravă.

Guvernul regional din nord-estul Cataloniei a anunțat că după impactul dintre trenul regional de pasageri și locomotivă, cinci dintre cei 22 de răniți sunt în stare gravă.

Oficialii au declarat că 22 de persoane au fost spitalizate.

Coliziunea ar fi avut loc duminică noaptea în apropierea orașului Vila-Seca, la sud de Barcelona.

Compania spaniolă de infrastructură feroviară Adif a informat că locomotiva trenului de marfă a avut o problemă la frâne care a dus la producerea accidentului.

Într-un incident similar, care a avut loc în luna mai, mecanicul trenului a murit și cel puțin 85 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un tren de marfă și un tren de pasageri în stația Sant Boi de Llobregat din Barcelona.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel