Actualizare - opt răniți internaţi în spitalul din Borşa
Un număr de opt cetăţeni polonezi - şapte turişti şi şoferul autocarului implicat în accidentul de pe DN 18, din comuna Moisei, au fost spitalizaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul Orăşenesc din Borşa, a informat, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
"Opt persoane au fost transportate la spital. Restul persoanelor implicate în eveniment au fost preluate de un autocar, pus la dispoziţie de autorităţile locale, urmând a fi cazate la o pensiune din zonă", a precizat IGSU.
Știre inițială
Conform sursei citate, o persoană rănită se află în stop cardio- respirator, alţi trei răniţi au fost transportaţi la Camera de Primi Urgenţe a spitalului din oraşul Borşa, iar două persoane primesc îngrijiri medicale la locul evenimentului.
"Ceilalţi pasageri sunt în stare bună, fără probleme deosebite", a mai precizat IGSU.
Şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul unei case, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a precizat antarior că în autocarul respectiv se aflau turişti polonezi. Conform acesteia, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv un elicopter.
"Forţele de intervenţie se deplasează spre locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două de descarcerare, trei echipaje cu paramedici, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), o autospecială de transport victime multiple, 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi un elicopter", a menţionat reprezentantul ISU Maramureş.
ORA 16:43 Maramureş: Accident rutier cu mai mulţi răniţi pe DN 18, la Moisei; a fost activat Planul Roşu de Intervenţie
Un accident rutier cu mai multe persoane rănite a avut loc marţi după-amiază pe DN 18, în zona comunei Moisei, fiind vorba de un autocar al cărui şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul unei case, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
"În urma impactului, mai multe persoane acuză dureri, fiind investigate medical la faţa locului, nu se cunoaşte momentan numărul exact al acestora. Din acest motiv, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie", menţionează sursa citată.
Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijare de către poliţişti, se mai precizează în informarea transmisă de către Centrul Infotrafic.
Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a precizat că în autocarul respectiv se aflau turişti polonezi. Conform acesteia, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv un elicopter.
"Forţele de intervenţie se deplasează spre locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două de descarcerare, trei echipaje cu paramedici, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), o autospecială de transport victime multiple, 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi un elicopter", a menţionat reprezentantul ISU Maramureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News