A terminat Viktor Orban banii? Ungaria în stare de alertă: de la 1 august, plafonare doar pentru consumuri moderate 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Rusia a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract
Rusia a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract

Guvernul condus de Viktor Orban se pregătește de iarnă. După multiple plafonări, guvernul a anunțat că va asigura subvenții de stat la facturi pentru populații doar pentru consumuri rezonabile ale unei familii. De asemenea au fost anunțate creșteri de taxe. 

Guvernul Ungariei a decretat stare de urgenţă şi a aprobat un plan de măsuri care cuprinde şapte puncte. Ca parte a acestor măsuri, de la 1 august, guvernul va asigura tarifele reduse pentru gaze naturale şi curent electric livrate populaţiei doar până la nivelul unui consum mediu - a anunţat, miercuri, ministrul Cancelariei Premierului Ungariei, Gergely Gulyás.

La informarea de presă ţinută după întrunirea miniştrilor cu atribuţii în domeniul energiei, convocată de premierul Viktor Orbán, oficialul ungar a declarat: din cauza războiul prelungit şi a sancţiunilor impuse de Bruxelles, în Europa au crescut drastic preţurile la energie şi practic s-a creat o criză energetică într-un număr semnificativ de state europene.

Gergely Gulyás a adăugat: în ultimele zile a devenit clar că există o mare probabilitate că în Europa nu vor exista suficiente gaze naturale pentru sezonul de iarnă. Ministrul ungar a precizat: pentru protejarea populaţiei şi a economiei Ungariei, la fel ca în mai multe ţări, Guvernul ungar a decretat starea de urgenţă în domeniul energiei şi a aprobat un plan de măsuri de şapte puncte, care va intra în vigoare de la 1 august.

Potrivit lui Gergely Gulyás, prin aceste măsuri excepţionale, autorităţile vor putea asigura energia necesară pentru sezonul de iarnă şi sustenabilitatea plafonării preţurilor utilităţilor pentru populaţie, relatează Rador. 

Ungaria anunță creșterea taxelor. Au fost deja proteste

 

Aproximativ 1.000 de demonstranţi au blocat marţi un pod din centrul Budapestei în timp ce parlamentul dezbate o propunere a guvernului condus de Viktor Orban care ar duce la creşterea taxelor pentru mii de firme mici, a transmis un jurnalist al Reuters.

Protestatarii s-au adunat iniţial în principala piaţă de lângă parlament, după care au demonstrat pe un pod peste Dunăre din apropiere, blocând traficul dintre cele două părţi ale Budapestei, sub supravegherea unei prezenţei masive a poliţiei.

Premierul suveranist Viktor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare de când a preluat puterea în 2010, în contextul în care inflaţia este la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, forintul s-a devalorizat semnificativ, iar fondurile de la UE sunt în pericol din cauza unei dispute privind standardele democratice.

Guvernul lui Orban a înaintat luni amendamente în parlament, prin care limitează drastic eligibilitatea pentru regimul simplificat de taxe, la care apelează multe afaceri mici datorită birocraţiei reduse şi a ratei mici de taxare pe care le oferă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel