A murit Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Mihail Gorbaciov: Liderul sovietic care a ajutat la încheierea Războiului Rece
Mihail Gorbaciov: Liderul sovietic care a ajutat la încheierea Războiului Rece

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, cel care a pus capăt Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să împiedice prăbușirea Uniunii Sovietice, a murit marți la vârsta de 92 de ani, au anunțat agențiile de presă rusești, care au citat oficiali ai spitalului, titrează Reuters.

Mihail Gorbaciov a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Gorbaciov, ultimul președinte sovietic, a încheiat acorduri de reducere a armelor cu Statele Unite și parteneriate cu puterile occidentale pentru a înlătura Cortina de Fier care diviza Europa după cel de-al Doilea Război Mondial și pentru a duce la reunificarea Germaniei.

Atunci când protestele pro-democrație au cuprins națiunile blocului sovietic din Europa de Est comunistă în 1989, el s-a abținut de la folosirea forței - spre deosebire de liderii anteriori ai Kremlinului, care trimiseseră tancuri pentru a zdrobi revoltele din Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968.

Dar protestele au alimentat aspirațiile de autonomie în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, care s-au dezintegrat în următorii doi ani într-un mod haotic.

A murit Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS

 

Gorbaciov s-a luptat în zadar pentru a preveni această prăbușire.

Cea mai importantă moştenire a lui Gorbi, aşa cum era el cunoscut în Occident, este faptul că a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite şi, prin urmare, Războiului Rece, scrie EFE. Din acest motiv, potrivit secretarului său, Gorbaciov era în prezent îngrijorat de o posibilă revenire la antagonismul între Rusia, succesorul modern al defunctei URSS, şi Occident, şi profita de orice intervenţie pentru a insista ca marile puteri să renunţe la armamentul nuclear.

În 1985, când a devenit secretar general al Partidului Comunist Sovietic, la vârsta de doar 54 de ani, el și-a propus să revitalizeze sistemul prin introducerea unor libertăți politice și economice limitate, dar reformele sale au scăpat de sub control.

Politica sa de "glasnost" - libertatea de exprimare - a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului și a statului, dar i-a încurajat și pe naționaliștii care au început să facă presiuni pentru independență în republicile baltice Letonia, Lituania, Estonia și în alte părți.

Mulți ruși nu l-au iertat niciodată pe Gorbaciov pentru turbulențele pe care reformele sale le-au declanșat, considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai este un preț prea mare pentru a plăti pentru democrație.

După ce l-a vizitat pe Gorbaciov la spital la 30 iunie, economistul liberal Ruslan Grinberg a declarat pentru Zvezda, canalul de știri al forțelor armate: "Ne-a dat toată libertatea - dar nu știm ce să facem cu ea".

Apropiat al lui Gorbaciov: „Putin i-a distrus cauza vieții”

 

Conform RBC, de mai mult timp fostul oficial lupta cu o boală grea. Ex-liderul URSS avea 91 de ani și a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Acum câteva luni, jurnalistul rus Alexei Venediktov, fostul redactor-șef al unui post de radio închis după izbucnirea războiului din Ucraina, a dezvăluit regretele lui Mihail Gorbaciov despre așa-numita operațiune-militară specială. Fiind apropiat de ultimul lider al URSS, el afirmă că acesta i-a spus că „Putin i-a distrus cauza vieții”.

Într-un interviu pentru Forbes, Venediktov a precizat că în perioada administrației Gorbaciov, trupele NATO aveau 4000 de militari, iar acum au ajuns la 300.000. „Toată lumea a uitat deja cine a dat libertate bisericii ortodoxe ruse, libertate de exprimare, prima lege a presei, proprietate privată. Este dezamăgit. Înțelege ce se întâmplă. A fost munca vieții lui”, spunea acesta.

Anterior au apărut imagini cu Gorbaciov la spital. Presa scria că el era grav bolnav, are probleme cu rinichii și suferă de diabet. Cauza decesului lui deocamdată nu a fost anunțată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel