Autorităţile de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II au descoperit, în ultimele 24 de ore, unsprezece migranţi din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două camioane încărcate cu marfă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, primul camion era condus de un bulgar în vârstă de 49 ani, care transporta role de plastic în Olanda. Poliţiştii de frontieră au găsit în remorcă şase persoane din Afganistan, patru adulţi cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani şi doi minori, în vârstă de 15 şi 16 ani.
În al doilea camion, condus de un cetăţean turc în vârstă de 41 ani, care transporta radiatoare în Ungaria, au fost găsiţi cinci tineri din Afganistan, toţi minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 de ani.
În ambele cazuri, migranţii sunt solicitanţi de azil în România şi au spus că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.