Vremea rea a dat peste cap activitatea pe aeroporturile din Germania: sute de zboruri anulate

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Gheaţa a perturbat operaţiunile pe cel mai mare aeroport din Germania, provocând anulări şi întârzieri de zboruri la Frankfurt, au anunţat luni dimineaţă operatorii aerieni. 

Activitatea pe Aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost puternic afectată de gheață și polei.

Potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului citat de agenția DPA, 176 din cele 1.100 de decolări şi aterizări programate pentru luni au fost deja anulate.

Pasagerii au fost rugaţi să verifice online dacă zborul lor era încă programat să decoleze înainte de a se deplasa la aeroport şi să ajungă pentru check-in cât mai devreme posibil.

Operaţiunile nu au fost oprite complet, dar în prezent mai puţine avioane decât în mod obişnuit au primit permisiunea de a ateriza în condiţiile în care pista de nord-vest a aeroportului a fost închisă în cursul dimineţii, a precizat purtătorul de cuvânt.

Se lucrează în prezent la degivrarea pistelor şi a avioanelor.

Sute de români blocați în aeroporturile din Germania. Mai multe zboruri au fost anulate din cauza ninsorilor

 

Sute de români au rămas blocați, în urmă cu câteva zile, în aeroporturile din Germania, după ce mai multe zboruri au fost anulate. Mulți dintre ei au fost trecuți pe liste de așteptare.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai multe curse din Munchen spre Cluj-Napoca au fost anulate sau amânate. Sute de români au așteptat, încă din 14 decembrie, să se întoarcă acasă. 

Potrivit Digi 24, mai multe zboruri au fost anulate pe aeroportul din Munchen din cauza ninsorilor abundente. Sute de români care aveau zboruri programate spre Cluj au fost nevoiți să aștepte toată noapte în aeroport, în timp ce alții mai norocoși au fost transferați pe Aeroportul din Frankfurt.

Citește continuarea AICI.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel