Vosganian se PLÂNGE că a fost ÎNJURAT: „V-ați MINUNA!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Liderul ALDE Iași susține că joi, în Piața Unirii din Iași, unde s-au aflat aproximativ 6.000 de protestatari, ca reacție la mitingul PSD, „ar fi fost o sărbătoare dacă nu se huiduiau”.

Întrebat, într-o conferință de presă, despre mitingul PSD de la Iași și despre protestele cu care au fost primiți social-democrații, Vosganian a susținut că "evenimentele de ieri sunt o tentativă de mutare în stradă a unei campanii parlamentare care trebuie dusă prin intermediul ideilor".

„Nu cred că e bine să dezbatem prin intermediul mitingurilor, mai ales că mitingurile prin natura lor induc declaraţii cu o notă mai militantă, o notă care poate să capete şi accente polemice. Trebuie totuşi să remarc că tonul de la PNL şi USR este mult mai războinic. (...) La PSD tonul a fost ceva mai moderat decât la PNL şi USR. Mitingurile, pe de altă parte, sunt normale. Ceea ce nu este normal este huiduiala şi huligăneala, ceea ce nu prea exista până acum. Fiecare îşi făcea mitingul lui. Acum există şi varianta cealaltă, care vine aproape exclusiv dintr-o singură parte", a declarat deputatul Varujan Vosganian.

El a mai susținut că „dacă nu se huiduiau era o sărbătoare” în Piaţa Unirii din Iaşi și că organizatorii mitingului PSD nu au venit „cu inscripţii felaţioniste şi cu huiduieli”. De asemenea, Vosganian s-a plâns că a fost înjurat, spunând că nu i s-a mai întâmplat așa ceva.

„Se adunau nişte oameni care vorbeau despre Europa. Dacă nu a fost o sărbătoare şi a fost o încleştare e din cauza celor care au provocat-o. Eu nu cred că cei care au vrut să facă mitingul au venit cu inscripţii felaţioniste şi cu huiduieli. Dacă de 9 Mai faci o întrunire înseamnă că faci o impietate la adresa zilei de 9 Mai? Dacă ar fi să vă arăt Facebook-ul meu, Facebook-ul unor oameni care pomenesc de mine şi năclăiala de înjurături care apar după aceea, v-aţi minuna. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum”, a răspuns jurnaliştilor deputatul Varujan Vosganian.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel