Valentin Făgărășian, deputat de diaspora, și-a deschis cabinet parlamentar și la Roma

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Vineri, 19.03.2021, la Roma, Italia, deputatul de diaspora Valentin Făgărășian  și-a deschis un nou Birou Parlamentar. Acesta mai are unul și la Veneto, sperând ca astfel să poată veni mai ușor în sprijinul românilor din Italia.

Biroul parlamentar își propune să fie o punte de legătură între instituțiile statului român, adică Ambasada și Consulatele de pe teritoriul statului italian. În acest mod biroul își dorește să creeze oportunitatea rezolvării cu mai multă promtitudine a problemelor românilor din această zona.

„De asemenea acest Birou va ține o strânsă legătură cu ministerele din țară cum ar fi Ministerul Muncii, Ministerul de Interne, Ministerul Economiei etc, ministere implicate în problemele cele mai importante a diasporei cum ar fi aplicabilitatea legii pensiilor pentru cei din diaspora, modul de accesare a start-up-urilor, locuri de muncă disponibile prin AJOFM și alte facilități pentru cei din Diaspora care vor să se întoarcă acasă“, transmite deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășianu.

Biroul va avea un program de audiențe săptămânale ce va fi comunicat ulterior datorită restricțiilor impuse de statul Italian. Persoanele interesate, pot lua legătura cu personalul din Biroul Parlamentar la adresa de email: [email protected]. Un  raport de activitate a acestui birou va fi redactat trimestrial si publicat pe site-ul  deputatului Valentin Făgărășianu.

Valentin Făgărășian, deputat de diaspora, și-a deschis cabinet parlamentar la Roma și Veneto

 

„Împreună cu șefa cabinetului parlamentar, d.na Andreea Arnautu, vom fi mereu receptivi la solicitările și doleanțele românilor și vom face tot ce va fi posibil să le rezolvăm“, mai transmite parlamentarul.

In contextul actual pandemic, evenimentul de deschidere a fost realizat cu participarea restrânsă, respectând măsurile de prevenție decretate de statul italian.

Deputatul de diaspora Valentin Făgărășianu mai are un Birou Parlamentar deschis Provincia di Verona, Italia, unde parlamentarul va beneficia de ajutorul consilierului onorific desemnat, Camelia Bichiș. Biroul din Veneto este deschis zilnic între orele 15.00 și 17.00, iar întâlnirile se pot programa la adresa mail [email protected].

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel