USR-PLUS solicită Comisiei Europene declanşarea unui audit de urgenţă pentru sistemul 112

Liviu Ludovic / 1 aug 2019, 23:54 Salveaza PDF Comentarii

Europarlamentarii Alianţei USR-PLUS solicită Comisiei Europene declanşarea unui audit de urgenţă pentru sistemul 112 care să clarifice eficienţa localizării apelanţilor aflaţi în primejdie. 

"Nicolae Ştefănuţă, Vlad Botoş, Ramona Strugariu şi Cristian Ghinea consideră că, după tragedia de la Caracal, este necesară o evaluare a întregului sistem care susţine numărul de urgenţă 112, atât în România cât şi în celelalte state ale Uniunii Europene", se arată într-un comunicat al Alianţei transmis joi.

Nicolae Ştefănuţă, membru al comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European, susţine că cetăţeanul european trebuie să aibă garanţia că el funcţionează la cei mai buni parametri pe toată întinderea Uniunii Europene.

"Cerem urgentarea implementării Directivei privind localizarea celor care sună la 112 pentru a vedea cât de eficient este acest sistem şi dacă procedurile sunt îndeplinite conform în toate statele membre ale UE. Numărul 112 este unul din drepturile europene ale cetăţeanului", afirmă Nicolae Ştefănuţă, citat în comunicat.

Interpelare către vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic

 

Europarlamentarii Alianţei USR-PLUS au trimis o interpelare vicepreşedintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic, responsabil de piaţa unică digitală.

"Am solicitat Comisiei Europene o atenţie particulară pe controlul implementării tehnologiilor de localizare a celor care sună la 112. Vrem să vedem dacă ce s-a întâmplat la Caracal este o problemă de sistem sau a apărut din cauza neglijenţei şi a nepăsării", declară europarlamentarul Vlad Botoş, membru al comisiei parlamentare IMCO, potrivit aceluiaşi comunicat.

Europarlamentarii Alianţei USR-PLUS vor urgentarea implementării Directivei pe noul cod electronic european, care presupune obligaţia statelor de a asigura informaţia cea mai adecvată de localizare, incluzând informaţia de localizare pe baza reţelei (tehnologia avansată de localizare mobilă), care se dovedeşte a fi o chestiune de viaţă şi de moarte. Ei atrag atenţia că funcţionarea efectivă a numărului 112 este foarte importantă pentru cetăţenii din întreaga UE, iar un audit al modului în care funcţionează numărul unic de urgenţă 112 va arăta dacă localizarea deficitară a apelanţilor este doar o problemă locală sau există şi în alte state membre.

În interpelarea adresată vicepreşedintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic se arată că prin regulamentul delegat din 2019/320, prin care se completează Directiva 2014/53, Uniunea Europeană creează obligaţia ca toate telefoanele moderne să fie echipate cu această tehnologie de localizare prin reţea care să permită transmiterea informaţiilor locaţiei apelantului serviciilor de preluare a apelurilor de urgenţă.

"Această legislaţie completează Codul european al comunicaţiilor electronice, punând o obligaţie in plus fabricantului din industria telefoanelor moderne. Cu toate acestea, statele membre au nevoie de asistenţă din partea Comisiei pentru a implementa cu cea mai mare celeritate această directivă şi a face posibil cât mai urgent ca această tehnologie să fie folosită atunci când un cetăţean european apelează la 112. Localizarea precisă şi rapidă a persoanelor aflate în pericol trebuie să fie o prioritate. Comisia Europeană trebuie să se asigure că această directivă este transpusă cu cea mai mare rapiditate (termenul fiind de finalul anului 2020) şi că toate statele membre vor coopera în a face posibilă această localizare mai precisă prin intermediul noii tehnologii", se menţionează în interpelarea europarlamentarilor Alianţei USR-PLUS.

Ei îl informează pe Maros Sefcovic că vineri, 25 iulie, în România, o tânără de 15 ani a fost răpită şi violată. "A avut totuşi curajul de a suna la 112 şi de a cere ajutorul. Ajutorul nu a venit din cauza localizării defectuoase (peste 19 ore au trecut între cele 3 apeluri ale victimei şi identificarea locuinţei atacatorului) şi a lipsei de profesionalism a operatorilor. Victima a fost din păcate ucisă, o traumă nu doar pentru familie, ci pentru întregul popor român", au arătat eurodeputaţii USR-PLUS.

O atenție particulară

 

Europarlamentarii Alianţei USR-PLUS solicită Comisiei "o atenţie particulară în controlul implementării acestor directive şi a eforturilor depuse până acum de către statele membre, în vederea implementării noilor tehnologii de localizare" şi afirmă că urgentarea implementării directivei pe noul cod electronic european devine o chestiune de viaţă şi de moarte.

"Credibilitatea şi funcţionarea efectivă a numărului 112 sunt foarte importante pentru întreaga Uniune Europeană. Ele sunt garanţii ale transpunerii unui drept european într-un mod egal pe toată întinderea continentului european. În plus, suntem într-o perioadă în care cetăţenii europeni circulă la cote maximale între diverse state membre. Numărul 112 devine o garanţie a funcţionării pieţei unice europene şi a dreptului cetăţeanului european la ajutorul conferit prin numărul de urgenţă. Precizăm că în România nu există şi un număr naţional de urgenţă, în plus faţă de 112. Considerăm în aceste condiţii că un audit al adecvării sistemului care asigură numărul 112 este necesar, nu doar în România, dar şi în alte state membre în care sistemul tehnic de localizare a apelantului este deficitar", au adăugat europarlamentarii USR-PLUS.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.23