Potrivit anchetatorilor, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au prins în flagrant, la data de 23 octombrie 2020, un bărbat care a oferit o sumă de bani, cu titlu de mită, unui polițist de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
A încercat să ofere mită
Concret, bărbatul în vârstă de 55 de ani, șofer la o firmă de curierat, a oferit polițistului de frontieră o sumă de bani în euro pentru ca acesta să nu efectueze controlul bunurilor transportate, conform legii. Poliţistul de frontieră a refuzat şi i-a adus la cunoştinţă șoferului că fapta sa reprezintă infracţiunea de dare de mită. Totuși, acesta a insistat în oferirea banilor, fapt pentru care poliţistul de frontieră a raportat incidentul şefilor ierarhici, care au sesizat situația la Direcția Anticorupție.
În baza denunțului, polițiștii anticorupție l-au prins în flagrant pe şoferul microbuzului în timp ce dădea mită.
Procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de persoana în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi cercetarea acesteia în stare de libertate.
[citeste si]