Un român care nu a trăit o zi în Italia a luat venit de cetățenie. Acum riscă pedeapsa cu închisoarea

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român trebuie să restituie mii de euro statului italian, după ce a fost prins că a încasat ilegal venitul de cetățenie. 

Un român în vârstă de 29 de ani, care nu a trăit niciodată în Italia, a sosit în Piemont cu o zi înainte de a depune cererea și a plecat în România imediat după ce a obținut cardul pentru a încasa venitul de cetățenie, scrie publicația Corriere della Sera.

În Italia doar pentru o zi. Suficient timp pentru a solicita venitul de cetățenie (reditto di cittadinanza)

 

Românul a primit venitul de cetățenie începând de la mijlocul anului 2020, fără însă a avea dreptul la acesta. Bărbatul, care nu a locuit niciodată în Italia, a ajuns în Piemont cu o zi înainte de a depune cererea de cetățenie și, după ce a obținut cardul pe care statul plătește venitul, s-a întors în România.

El a fost însă denunțat pentru declarația falsă, iar acum va trebui să returneze toți banii primiți fără drept. Cardul său rămăsese la un complice, cu reședința în provincia Vercelli, care avea sarcina de a retrage banii.

Autoritățile vor stabili dacă a trimis banii într-un cont în străinătate sau dacă de venitul de cetățenie a beneficiat de fapt cineva care nu l-a solicitat, dar care putea retrage banii în fiecare lună prin intermediul cardului.

roman-italia-venit-de-cetatenie

100 de beneficiari din 3000 au obținut ilegal venitul

 

Potrivit sursei citate, acesta este doar unul dintre cazurile descoperite de carabinierii din Vercelli. În total, 100 de persoane dintr-un total de 3000 de cereri au obținut ilegal venitul de cetățenie.

Toți au fost raportați la Parchetul Vercelli și riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 și 6 ani de închisoare, pentru "realizarea sau folosirea de documente sau declarații false sau atestarea unor lucruri neadevărate pentru a obține un folos ilegal în dauna statului italian “.

Până acum carabinierii din Vercelli au constatat o pagubă totală de peste 400.000 de euro, sume pe care INPS are sarcina de a recupera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel