UE pregăteşte un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Foto ilustrativ (Sursa: Agerpres)
Foto ilustrativ (Sursa: Agerpres)

Uniunea Europeană plănuieşte să trimită Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de 500 de milioane de euro, pentru ca aceasta să se poată apăra împotriva atacurilor Rusiei, a declarat vineri, la Bruxelles, un oficial al UE, potrivit DPA.

De asemenea, urmează să se decidă alte 45 de milioane de euro pentru instruirea soldaţilor ucraineni în cadrul noii misiune de pregătire a UE.

Decizia ar urma să fie aprobată la o reuniune a miniştrilor de externe din UE care va avea loc luni la Bruxelles.

UE a trimis până acum şase pachete de ajutor militar pentru a finanţa arme şi echipamente pentru Ucraina, în valoarea totală de 3,1 miliarde de euro.

Banii vin dintr-un nou fond al UE pentru rambursarea statelor membre pentru că le furnizează partenerilor UE arme sau echipament. Fondul era prevăzut iniţial cu 5 miliarde de euro, însă în decembrie a mai primit o suplimentare de 2 miliarde de euro.

"Nu există altă soluţie'' decât trimiterea de tancuri grele în Ucraina, afirmă Zelenski

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu există "altă soluţie" decât trimiterea de către Occident de tancuri grele în ţara sa, în timp ce aliaţii Kievului nu au luat o decizie în cursul unei reuniuni la Ramstein, în Germania, relatează AFP.

"Da, va trebui în continuare să luptăm pentru furnizarea de tancuri moderne, dar în fiecare zi este mai evident faptul că nu există altă soluţie decât să luăm o decizie cu privire la tancuri", a spus Zelenski în discursul său de seară transmis prin video.

"Partenerii noştri au o atitudine de principiu - ei vor susţine Ucraina atât cât este necesar pentru victoria noastră", a continuat el.

Reuniţi la baza militară americană de la Ramstein, aliaţii occidentali ai Ucrainei nu au reuşit să convină cu privire la livrarea de tancuri grele, în special din lipsa de undă verde din partea Germaniei.

Aşteptările Kievului erau mari înaintea acestei reuniuni de aproximativ 50 de ţări, destinată să coordoneze ajutorul militar al aliaţilor împotriva Moscovei, Ucraina sperând să obţină armamentul necesar lansării unei noi ofensive împotriva trupelor ruse pe teritoriul său.

Zelenski, care le-a cerut joi occidentalilor să mărească "în mod semnificativ" livrările de arme, a salutat totuşi reuniunea de la Ramstein, care "ne va întări rezistenţa".

El a citat "sute de vehicule de luptă adăugate la arsenalul ucrainean", "rezultate semnificative în ceea ce priveşte rachetele şi sistemele antiaeriene".

Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este "urgentă" pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a transmis vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, la care aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, promiţând în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene, notează EFE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel