UDMR somează PSD-ul: Schimbare în 40 de puncte

Narcis Popa |
Data publicării:

UDMR cere amânarea intrării în vigoare a OUG 114 până în 2020, considerând că este necesară modificarea acesteia în peste 40 de puncte.

"Uniunea ar modifica în mai mult de 40 de puncte OUG care prevede schimbări fundamentale în sistemul fiscal şi economic, după ce a precizat, în repetate rânduri, că nu poate fi de acord cu OUG adoptată în grabă de ministerul de resort. Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a subliniat faptul că, şi în cadrul dezbaterii parlamentare privind moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, UDMR a declarat că va cere amânarea intrării în vigoare a OUG şi iniţierea unei dezbateri parlamentare şi profesionale ample privind acest subiect", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de UDMR.

Potrivit lui Korodi Attila, OUG 114 ar modifica peste 50 de legi cu efect imediat, fără studii prealabile.

Taxa pe lăcomie 

 

"Grupul parlamentar al UDMR consideră că OUG are şi aspecte pozitive, dar include şi măsuri care nu servesc la dezvoltarea sferei economice şi a administraţiilor locale. Prin urmare, pentru ca toţi factorii economici vizaţi să beneficieze de timp suficient pentru a se pregăti în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor OUG, UDMR cere amânarea intrării în vigoare a noului act normativ până în anul 2020", se menţionează în comunicat.

Printre altele, UDMR propune modificări şi în vederea eliminării "taxei pe lăcomie", considerând că introducerea unei astfel de măsuri, fără realizarea unui studiu de impact, dezavantajează semnificativ persoanele fizice şi companiile.

"În cadrul dezbaterii parlamentare privind OUG nr. 114, UDMR solicită ca fondurile de pensii private să îşi investească fondurile în proiecte strategice, iar capitalul social să fie direct proporţional cu sumele pe care le administrează. Având în vedere faptul că fondurile de pensii private nu gestionează profitabil contribuţiile cetăţenilor la pensiile private obligatorii, este necesar să se acorde acestor fonduri de pensii private posibilitatea de a investi în proiecte strategice, valorificând, astfel, banii contribuabililor", se mai arată în documentul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel