Turcia. Preşedintele Erdogan anunţă descoperirea unui depozit de gaze naturale în Marea Neagră

Andreea Cosma |
Data publicării:

Turcia, ţară aflată în căutare de resurse naturale în Marea Neagră, a descoperit un depozit important de gaze naturale, transmite dpa.

Preşedinte turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că nava de foraj Fatih a descoperit recent un depozit de 135 de miliarde de metri cubi în zăcământul de gaze Sakarya.

Ankara, care se confruntă cu o lipsă de rezerve proprii de energie, este nevoită să recurgă la import pentru a-şi acoperi cea mai mare parte a necesarului intern, fiind unul din cei mai mari cumpărători de gaze naturale ruseşti.

De aceea, de mai mulţi ani, navele sale de foraj explorează resursele energetice ale Mării Negre.

Citeşte şi: Turcia a descoperit noi depozite de gaze naturale în Marea Neagră

În august 2020, Turcia a anunţat că a descoperit cel mai mare depozit de gaze naturale al său, de 405 miliarde de metri cubi.

Obiectivul vizat este de acela de a aduce gazul din acel depozit pe piaţa internă începând cu 2023, a declarat atunci preşedintele Erdogan, deşi experţii au avertizat că aceasta ar putea dura câţiva ani şi ar necesita investiţii de miliarde de dolari înainte ca producţia să înceapă.

Pe lângă Marea Neagră, Turcia explorează hidrocarburi şi în Mediterana de est, zonă unde este blocată într-o dispută cu Grecia privind frontiera maritimă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel