Tudorel Toader, primul mesaj după AVERTISMENTUL Olandei

Narcis Popa |
Data publicării:

Tudorel Toader a transmis primul mesaj după întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadoarea Olandei, pe tema modificării legilor Justiției. 

Toader spune că în nici un caz ambasadoarea Olandei nu a intrat pur și simplu la Ministerul Justiției că așa a dorit aceasta, ci totul a fost programat cu cel puțin o lună înainte.

"Ambasadoarea Olandei nu " a descins la MJ" in cursul zilei de astazi.
In urma cu o luna si jumatate a solicitat o intrevedere la MJ, intrevedere care a tot fost amanata, pana astazi, prin corelarea agendelor de lucru !", este mesajul lui Tudorel Toader.

„Știm că există discuții privind una sau mai multe ordonanțe de urgență și am exprimat îngrijorările Olandei. Am avut cu ministrul o întâlnire reușită, mulțumitoare pe tema acelor ordonanțe și i-am împărtășit ministrului îngrijorările noastre. Îngrijorările se referă la o ordonanță despre care am auzit că ar putea fi adoptată poate astăzi sau mâine și care vizează amendamente aduse Codului Penal. Dar asta nu este nimic nou. Noi ne-am mai exprimat îngrijorările și în trecut, este parte a unui dialog continuu, am avut deja câteva întâlniri și discuții nu numai cu ministrul Justiției”, a precizat ambasadoarea Olandei, Stella Ronner-Grubacic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel