Parchetul din Olanda (OM) a anunțat joi că trei dintre cei patru suspecți în cazul furtului de artă de la Muzeul Drents din Assen nu vor fi trimiși în judecată, implicarea acestora fiind considerată prea redusă pentru a justifica o urmărire penală, relatează NLTimes.
Singurul co-suspect care va răspunde în fața instanței este un bărbat de 26 de ani din Heerhugowaard, acuzat de furtul plăcuțelor de înmatriculare, dosarul său urmând să fie judecat cu ușile închise. În paralel, trei bărbați din Heerhugowaard, considerați principalii suspecți, rămân în arest, fiind acuzați de furt și de vandalizarea muzeului prin detonarea unui dispozitiv pirotehnic de tip Ti-Rex la intrarea de marfă.
Printre aceștia se află Jan B. (20 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani), suspectați și de furtul mașinii folosite la fugă, vehicul care a fost ulterior incendiat și descoperit sub un viaduct lângă Rolde. Potrivit declarațiilor lui Jan B., Douglas Chesley W. (36 de ani) ar fi fost creierul jafului. Cei trei inculpați au refuzat însă să facă declarații suplimentare, invocând dreptul la tăcere. Procesul a fost marcat de tensiuni, doi dintre suspecți ajungând chiar să se certe în sala de judecată.
Procuratura olandeză a confirmat că ancheta privind furtul de la Muzeul Drents a fost finalizată, însă aceasta este separată de investigația legată de dispariția celor patru obiecte de aur dacice – coiful de la Coțofenești și trei brățări de aur – care nu au fost încă recuperate. Căutările pentru aceste piese continuă.
Jaful a avut loc la 25 ianuarie 2025, când patru opere de artă românească de mare valoare au fost furate din expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”. Comorile dacice erau asigurate pentru 5,7 milioane de euro, sumă pe care statul olandez ar putea fi obligat să o achite în cazul în care obiectele nu vor fi găsite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News