Autoritățile din Ilfov au reușit să aresteze preventiv trei bărbați implicați într-o serie de furturi din vehicule parcate pe străzi și în curțile locuințelor. Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, cei trei suspecți au comis un total de 15 furturi de autovehicule. Operațiunile infracționale au avut loc în localitățile Popești Leordeni (6 furturi) și Voluntari (3 furturi) din județul Ilfov, dar și în Bolintin Vale, județul Giurgiu (6 furturi). Valoarea totală a prejudiciului este estimată la 13.000 de lei.
Investigațiile au fost inițiate de polițiștii din Popești Leordeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Echipa de anchetatori a efectuat percheziții la locuințele suspecților, adunând dovezi relevante pentru caz.
Infractorii aveau vârste până în 30 de ani
Cei trei bărbați implicați în activitățile infracționale au vârste cuprinse între 23 și 30 de ani. Inițial, aceștia au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Cornetu a emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate necesar în acest caz a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Anchetatorii au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov și ai Serviciului de Investigații Criminale Ilfov în desfășurarea activităților legate de acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News