Traian Băsescu a recunoscut că o simpatizează pe Viorica Dăncilă: "Mi-a fost MILĂ"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Traian Băsescu susţine că a compătimit-o pe Viorica Dăncilă, care a fost aruncată "într-o aventură a vieţii ei" fără să îşi fi dorit asta şi a recunoscut că a simpatizat-o pe fosta şefă a Executivului.

"Chiar o simpatizez. E o femeie simplă, care s-a văzut aruncată într-o aventură a vieţii dânsei la care nu a visat niciodată şi nici nu cred că a aspirat vreodată. A fost aruncată într-o aventură...

Mie uneori mi-a generat, nu vreau să jignesc, mi-a fost milă de dânsa, deşi am judecat-o de ce te-ai băgat undeva unde nu ştiai ce se întâmplă.

Însă a fost într-o aventură extraordinară pentru domnia sa, în care a intrat şi fără voia ei, că a fost păcălită şi împinsă acolo şi atunci a fost un soi de compasiune. Iar ca om, eu ştiu despre ea, ca europarlamentar, a fost un om modest, cu bun simţ", a spus Traian Băsescu, la Digi24.

Fostul preşedinte a comentat şi acuzaţiile aduse de Paul Stănescu, potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis ar fi convins-o pe Viorica Dăncilă să candideze la alegerile prezidenţiale.

"O dau deoparte pe doamna Dăncilă. Vă dau scris că un preşedinte nu riscă un asemenea dialog. Pentru că riscul este după o zi sau după o lună doamna Dăncilă să iasă şi să spună.

Este precum povestea cu preşedintele a pus să îmi facă dosar sau să mă execute. Nu există asta, pentru că te dai pe mâna unui procuror sau judecător.

Tehnic, nu se putea, nu aveau altă variantă în locul premierului în funcţie", a mai spus fostul preşedinte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel