Tragedie învăluită în mister: Român de 43 de ani, găsit mort într-o școală abandonată din Italia

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Tragedie într-o localitate din Italia. Un român a fost găsi mort într-o școală abandonată. Ioan avea doar 43 de ani. 

Descoperire tulburătoare în cartierul Ciappola, la periferia de nord a orașului italian Marsala. Trupul neînsuflețit al unui român a fost găsit într-o școală abandonată, în dimineața zilei de 27 mai 2023.

Potrivit publicației italiene Trapani Oggi, clădirea era ocupată de ceva timp de migranți. 

Românul era din Botoșani

 

Victima a fost identificată ca fiind Ioan Bisca, în vârstă de 43 de ani și originar din Botoșani. El nu avea un domiciliu stabil în Italia și nu avea antecedente penale.

La fața locului au sosit forțele de ordine și o ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața românului. Potrivit primelor investigații efectuate de medicii legiști, pe trupul românului nu existau semne de violență, astfel că decesul ar putea fi datorat cauzelor naturale.

Autoritățile au declanșat o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele care au condus la moartea bărbatului român, mai scrie sursa citată.

 

----------------------------------------------------------------


Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel