Trafic BLOCAT la frontieră. TIR în flăcări între Bulgaria și România

franta_incendiu_tir_romanesc
Un TIR încărcat cu jucării s-a răsturnat în zona liberă, între Bulgaria şi România. Camionul a luat foc, însă incendiul a fost stins în scurt timp. Pe sensul de intrare în România, traficul este blocat de la ora 19.55.

Traficul în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin este blocat după ce un TIR încărcat cu jucării şi materiale plastice s-a răsturnat înainte de a intra în ţara noastră. Accidentul s-a produs la 500 de metri de piciorul podului Calafat-Vidin şi, deocamdată, nu se ştie ce s-a întâmplat.

Sute de cutii cu marfă s-au împrăştiat pe pe calea ferată, la 500 de metri de piciorul podului Calafat -Vidin, ce desparte cele două sensuri de mers.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Calafat, din cauza scurgerilor de carburant, autocamionul a luat foc, însă a fost stins la scurt timp. Şoferul TIR-ului, un cetăţean turc, a primit îngrijiri medicale, iar starea sa de sănătate este bună.

La ora 19.55, traficul transfrontalier a fost oprit până va fi eliberat drumul. Zeci de camioane aşteaptă acum să ajungă în vamă pentru a intra în România, informează Mediafax.

*Notă: imaginea are rol ilustrativ.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close