Tensiuni în vama Siret, 20 de autospeciale ale Jandarmilor intervin; protestatarii se tem că vor să „spargă protestul“: „Dacă va fi nevoie, o să venim mâine cu sutele“ / VIDEO

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Este deja a 10-a zi de proteste, iar fermierii și transportatorii nu renunță. Potrivit unor informații de ultimă oră de la fața locului, mai multe autospeciale ale Jandarmeriei sunt în vama Siret, încercând să deblocheze traficul de la frontieră. Protestatarii se tem că se încearcă o înăbușire a manifestației. 

În vama Siret intervin la această oră mai multe echipaje ale Jandarmeriei, care încearcă să deblocheze traficul de la frontiera cu Ucraina. Mai mult, Autoritatea Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică pentru zona de nord-vest a ţării, avertizând asupra condiţiilor meteorologice specifice de iarnă care vor afecta această zonă.

Potrivit Antena 3 CNN, aproximativ 20 de autospeciale le Jandarmeriei se îndreaptă către vama Siret la această oră. Cătălin Gafițescu, unul dintre fermierii care protestează la această oră acolo, a intervenit în direct la TV și a expus care este situația la fața locului.

„Au băgat toate mașinile în fața noastră aici și cred că se pregătesc să aibă o discuție cu noi. Cred că sunt 20 de mașini ... nu vreau să exagerez. Sunt și de o parte, și de cealaltă de nici nu le vd capătul“, a spus fermierul din Vama Siret.

Se vrea cred că să se spargă acest protest. Nu cred că e adevărat. Dacă va fi nevoie, o să venim mâine cu sutele. Sperăm să nu ajungem la un conflict. Deocamdată e liniște. Cică ar fi venit amenințări. Dar nu cred... “, spune și „nea Ilie“, un alt protestatar, într-o filmare pe rețelele sociale.

Vreme severă în nord-vestul țării

 

De menționat că traficul rutier se desfăşoară cu greutate, vineri seara, pe Drumul Naţional 17, în Pasul Tihuţa, aflat la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, din cauza ninsorii abundente şi viscolului, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de socializare a Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud.

"Autoritatea Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică pentru zona de nord-vest a ţării, avertizând asupra condiţiilor meteorologice specifice de iarnă care vor afecta această zonă. La momentul acestui comunicat, în pasul Tihuţa se circulă alternativ, cu multe blocaje, în condiţii de iarnă. Se intervine pentru deszăpezire cu 9 utilaje cu lamă, iar echipajele rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud acţionează pentru fluidizarea şi monitorizarea traficului rutier", a transmis Prefectura.

Autorităţile recomandă şoferilor să evite, în această perioadă, orice deplasare care nu este necesară, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să adopte o manieră preventivă de condus, respectând indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel