SUA se retrage dintr-un tratat important internațional, semnat și de România

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Statele Unite au anunţat, joi, retragerea dintr-un tratat semnat cu alte peste 30 de ţări care permite efectuarea curselor aeriene de supraveghere pentru promovarea încrederii la nivel internaţional, Administraţia Donald Trump motivând decizia prin faptul că Rusia ar încălca acordul. 

Administraţia Donald Trump a înştiinţat partenerii internaţionali că intenţionează retragerea din Tratatul "Ceruri Deschise" ("Open Skies") deoarece Rusia ar încălca acordul şi pentru că imaginile colectate prin zborurile permise pe bază de reciprocitate pot fi obţinute mai rapid şi prin costuri mai mici prin sateliţi, relatează agenţia Associated Press.

Retragerea Statelor Unite din acest tratat riscă să amplifice tensiunile cu Rusia şi să provoace nemulţumirea aliaţilor europeni şi a unor membri ai Congresului american.

Fostul preşedinte american Dwight Eisenhower a propus în anul 1955 ca Statele Unite şi URSS să efectueze zboruri de recunoaştere pe bază de reciprocitate, dar ideea a fost respinsă de Moscova. Fostul preşedinte George H.W. Bush a reluat ideea în mai 1989, iar Tratatul a intrat în vigoare în ianuarie 2002. În prezent, 35 de naţiuni participă la acest tratat.

În afară de SUA şi Rusia, la tratat participă Belarus, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Canada, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria. Kîrgîzstanul a semnat tratatul, dar nu l-a ratificat.

Până în prezent, în virtutea tratatului au fost efectuate peste 1.500 de zboruri de recunoaştere, în scopul creşterii încrederii pe plan internaţional prin intensificarea transparenţei asupra activităţilor militare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel