Alertă. SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească de urgență Rusia: "Cât mai repede cu putință"

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a cerut cetăţenilor americani să părăsească ''imediat'' Rusia, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a misiunii diplomatice, transmite miercuri EFE. Ultima oară când SUA au emis un astfel de avertisment a fost înainte de invazia Rusiei în Ucraina. 

''Cetăţenii Statelor Unite nu trebuie să călătorească în Rusia şi cei care locuiesc sau călătoresc (în prezent) în Rusia trebuie să părăsească ţara imediat, dat fiind că există opţiuni limitate pentru călătorii comerciale'', se menţionează în nota Ambasadei SUA la Moscova.

În comunicat este amintit faptul că, la 21 septembrie, autorităţile ruse au declarat mobilizarea militară parţială pentru a-şi consolida trupele desfăşurate în Ucraina.

''Rusia ar putea refuza să recunoască cetăţenia americană în cazul persoanelor cu dublă cetăţenie, (ar putea) să le interzică accesul la asistenţă consulară americană, să le interzică ieşirea din Rusia şi să-i recruteze pe cei care deţin două paşapoarte'', se menţionează în comunicatul citat.

Misiunea diplomatică americană adaugă totodată că, în prezent, opţiunile de a părăsi Rusia sunt ''extrem de limitate'' şi cel mai adesea nu sunt disponibile dacă rezervările nu se fac din timp.

Posibilitățile de a părăsi Rusia se pot diminua oricând



''Rutele terestre pentru maşini şi autocare continuă să fie deschise'', menţionează ambasada americană la Moscova. De aceea, americanii care decid să părăsească Rusia trebuie să o facă ''cât mai repede cu putinţă'', adaugă sursa citată.

Misiunea diplomatică a SUA avertizează că se confruntă cu ''limitări serioase'' în a oferi asistenţă cetăţenilor americani şi menţionează totodată că posibilităţile de a părăsi Rusia se pot ''diminua şi mai mult'' în orice moment.

Mobilizarea parţială decretată de Putin a provocat deja exodul unui număr mare de bărbaţi încorporabili care refuză să lupte în Ucraina şi care au decis să fugă din ţara lor în state precum Turcia, Georgia, Armenia, Mongolia, Kazahstan şi Finlanda, aminteşte EFE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel