Stare de catastrofă naturală, decretată în sudul Franței, după ploile din ultimele zile

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Stare de catastrofă naturală, decretată în sudul Franței, după ploile din ultimele zile
Stare de catastrofă naturală, decretată în sudul Franței, după ploile din ultimele zile

Ploile torențiale au făcut un adevărat prăpăd în sudul Franței. Drumuri și căi ferate au fost blocate, case și mașini au fost aproape în întregime distruse. Potrivit meteorologilor, ploile vor continua. Alte 5 departamente din sudul Franței sunt sub atenționare de vreme severă.

Ploile au distrus porțiuni din autostrada care leagă Nîmes de Montpellier. Șuvoaiele de apă au acoperit ambele sensuri de mers, circulația a fost întreruptă, iar șoferii au rămas captivi în mașini. Peste 750 de pompieri au fost mobilizați pentru salvarea celor fără ajutor și pentru supravegherea zonelor din sud, cele mai afectate de ploile torențiale.

În Departamentul Gard, în 3 ore s-a adunat o cantitate de precipitații echivalentă cu două luni și jumătate de ploaie. Școlile sunt închise și i-a îndemnat pe localnici să renunțe la deplasări și să rămână la adăpost. Trenurile au fost blocate din cauza noroiului care a acoperit șinele de cale ferată, iar circulația feroviară a fost serios perturbată. Peste 1.500 de locuințe au rămas fără curent electric. Meteorologii spun că ploile torențiale vor continua în sudul țării. Pericolul de inundații se menține în următoarele ore.

Citeste si.  Potop în Franța: A plouat în câteva ore cât în trei luni. Oameni răniți, clădiri prăbușite și camioane luate de ape, pe autostradă

„Apa a format cascade pe drumurile acestui sat, aproape de Nîmes. Extrem de repede, șoselele au dispărut, transformate în râuri. Tot sudul departamentului Gard a fost lovit de o furtună foarte violentă, traficul a fost blocat, șoferii au fost prinși în adevărate capcane. Aici, la nord-vest de Montpellier, valuri de apă filmate de un localnic... În câteva localități din valea Nîmes s-a înregistrat echivalentul a 2-3 luni de precipitații”, a relatat France Info.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel