Spania vrea să interzică toate CONCEDIERILE până în 2021

spania_steag_drapel
Foto ILUSTRATIV
 Guvernul Spaniei ar urma să aprobe marţi extinderea până în 31 ianuarie 2021 a schemei naţionale de protecţie a muncii - ERTE - menită să limiteze numărul concedierilor, au declarat marţi surse din Ministerul Muncii pentru Reuters.

Ministerul Muncii din Spania a ajuns la un acord cu sindicatele, dar încă nu are sprijinul reprezentanţilor mediului de afaceri, susţin sursele.

Chiar dacă principalul grup de lobby din Spania - CEOE - încă trebuie să aprobe acordul, Guvernul va adopta extinderea schemei, care ar urma să expire miercuri.

De la mijlocul lunii martie, când au fost impuse măsuri stricte pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), milioane de angajaţi au beneficiat de schema naţională de protecţie a muncii. După ridicarea restricţiilor, la finalul lunii iunie, mulţi şi-au reluat activitatea. În august, numărul celor aflaţi în schema de protecţie a muncii a scăzut cu 27%, la 812.438.

De asemenea, în august, numărul şomerilor a crescut cu 740.000 faţă de perioada similară din 2019, ajungând la 3,80 milioane persoane.

Luna trecută, Ministerul Muncii a informat că rata şomajului în Spania a urcat la 15,33% în trimestrul doi din 2020, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în timp ce analiştii se aşteptau ca rata şomajului să atingă 16,70%, relatează Agerpres.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close