Spania: Sclavi români, ELIBERAȚI de poliție. Erau deghizați în mimi si statui umane

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Poliţia spaniolă a anunţat că a destructurat o reţea de traficanţi de fiinţe umane care aducea în Spania români, deseori cu dizabilităţi, pentru a-i forţa să cerşească pe străzile oraşului Santiago de Compostela deghizaţi în mimi sau în statui umane, relatează duminică AFP.

Trei persoane suspectate de apartenenţă la reţea, inclusiv presupusul şef, au fost arestate şi zece români sechestraţi de către reţea au fost eliberaţi, în cursul unei operaţiuni a poliţiei în Galicia (nord-vest), a precizat poliţia într-un comunicat.

Printre persoanele eliberate se aflau şi şase femei, pe care reţeaua le obliga să se prostitueze.

Reţeaua îşi recruta victimele din România, promiţându-le că vor lucra în sectorul hotelier din Spania. După ce persoanele ajungeau în Spania, reţeaua le obliga, sub ameninţare, să cerşească în Santiago de Compostela, destinaţie celebră a pelerinajului mondial.

Membrii reţelei se purtau ''îndeosebi de violent când unii se îmbolnăveau şi nu mai puteau să iasă pe stradă la cerşit'', potrivit comunicatului poliţiei.

Victimele erau alese dintre persoanele ''vulnerabile'' din România, ''de preferinţă cu dizabilităţi fizice sau mentale care le făceau mai rentabile pentru cerşit, pe care ele trebuiau să-l practice odată ce soseau în ţara noastră'', se mai spune în comunicat.

Reţeaua oprea toţi banii strânşi de către victime, care trăiau în condiţii insalubre în oraşul vecin La Coruna.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel