Spania: Româncă de 30 de ani, jaf prin metoda "apropierii". A BĂTUT fără milă un BĂTRÂN până l-a băgat în spital

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenții Poliției Naționale au arestat o femeie în vârstă de 30 de ani, de origine română, drept presupusul autor al unei infracțiuni de „furt prin apropiere", după ce aparent a furat un inel în valoare de 2.000 de euro de la un bărbat în vârstă.

Evenimentele au avut în Levante, pe Bulevardul Nord, în zona Playa Gandia, când un apel la poliție a anunțat că un bărbat tocmai a fost jefuit și un cetățean a reținut presupusul autor.

Agenții s-au dus imediat la locul respectiv și au aflat că suspecta, o româncă de 30 de ani, s-ar fi apropiat de un cetățean în vârstă și, după ce s-a angajat în discuții cu el, se pare că a furat un inel cu diamant de la el. Victima a observat cele întâmplate și a încercat să se apere, numai că a fost lovit cu violență. 

Femeia a vrut să fugă, dar un vecin a prins-o și a ținut-o până la sosirea Poliției. Agenții au reușit să recupereze inelul furat.

Metoda "apropierii" presupune ca infractorul să se angajeze în conversații cu victima, câștigându-i încrederea cu gesturi sau fraze afectuoase și apoi îl lasă fără bijuteriile și obiectele de valoare. Uneori chiar se folosește violența pentru atingerea scopului. 

Românca a fost arestată preventiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel