Spania. Accident mortal cu români. Un tânăr a decedat pe loc, alți doi sunt în stare gravă. Coliziune frontală între un autoturism și o dubă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Spania. ACCIDENT mortal cu ROMÂNI. Un tânăr a DECEDAT pe loc, alți doi sunt în stare GRAVĂ. Coliziune FRONTALĂ între un autoturism și o dubă
Spania. ACCIDENT mortal cu ROMÂNI. Un tânăr a DECEDAT pe loc, alți doi sunt în stare GRAVĂ. Coliziune FRONTALĂ între un autoturism și o dubă

Un tânăr de 22 de ani, cetățean român, a decedat duminică, 31 octombrie, într-un tragic accident rutier, în urma unei coliziuni frontale în municipiul Pizarra. Potrivit unor surse, alte patru persoane au fost rănite, două dintre ele în stare critică la Spitalul Regional din capitală.

Accidentul a avut loc, duminică dimineața devreme, pe șoseaua A-357, la punctul kilometric 44. În jurul orei opt, Serviciul de Urgențe 112 Andaluzia a primit mai multe apeluri, care anunțatu un grav accident rutier. Cei care au sunat au declarat că a avut loc o coliziune frontală între un autoturism și o dubă. De asemenea, aceștia au raportat că o persoană a rămas încarcerată în interiorul unuia dintre vehicule.

Serviciul de urgență a activat imediat Garda Civilă a Detașamentului de Trafic, pompierii, Protecția Civilă și serviciile de sănătate. De fapt, acesta din urmă a mobilizat chiar și elicopterul pentru a transfera victimele din cauza stării lor grave, scrie diariosur.es.

La rândul lor, membrii Brigăzii provinciale de pompieri din Malaga (CPB) au fost solicitați să descarcereze victima, prinsă între barele de fier ale vehiculului. 

Surse din poliție au declarat că, în accident, au fost implicate cinci persoane. Unul dintre ei este tânărul român care a murit pe loc, în ciuda încercărilor personalului medical de a-l resuscita. În vârstă de 22 de ani și de origine română, bărbatul era rezident în Pizarra, unde locuia de mai mulți ani.

 

Trei răniți au fost transportați la Spitalul Regional din capitală 

 

În ceea ce privește celelalte patru persoane implicate în accident, trei dintre ele au fost transportate la Spitalul Regional din capitală. Deocamdată nu au fost dezvăluite vârstele acestora. Sursele au precizat că doi dintre răniți se află în stare critică la Secția de Terapie Intensivă (ATI) a spitalului, în timp ce a treilea are doar răni ușoare.

În ceea ce privește cel de-al patrulea rănit, acesta a fost dus de medici la Spitalul Clinic din Malaga. Cei patru răniți sunt bărbați.  La rândul lor, ofițerii de la Guardia Civil de Tráfico au deschis o anchetă pentru a clarifica cele întâmplate. În prezent, investigațiile se concentrează pe analiza urmelor accidentului pentru a determina cauzele acestuia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel