Sorin Grindeanu, ales în funcţia de preşedinte interimar al PSD

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Sorin Grindeanu a fost desemnat președinte interimar al PSD în urma votului din Consiliul Politic Național.

Sorin Grindeanu a fost ales președinte interimar al Partidului Social Democrat, în urma unei decizii adoptate de Consiliul Politic Național al formațiunii, după ce Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia de la conducerea partidului.

Grindeanu a obținut 67 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Daniel Băluță, a primit doar 14 voturi. De asemenea, au fost înregistrate 6 voturi nule.

Votul a fost secret și s-a desfășurat între cei doi prim-vicepreședinți ai partidului, Sorin Grindeanu și Daniel Băluță.

Noul președinte interimar va conduce PSD până la convocarea unui Congres, care va avea loc la o dată ce urmează să fie stabilită.

Ciolacu și-a dat demisia din fruntea partidului

 

Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că şi-a încheiat mandatul de preşedinte al Partidului Social Democrat "cu inima plină de recunoştinţă şi respect" faţă de toţi cei care i-au fost alături în acest proiect.

"Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de preşedinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoştinţă şi respect faţă de toţi cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis uşile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, şi ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spaţiul Schengen. Nicio altă forţă politică din această ţară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul naţional. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democraţii, şi toţi cei care ne susţin trebuie să fim mândri şi de care să nu ne îndoim vreodată", a scris Ciolacu, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel