Se lansează Programul Rabla pentru Electrocasnice. Bugetul alocat în acest an este de 40 milioane lei

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
televizor_smart_magazin
televizor_smart_magazin

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează marţi, 15 decembrie, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Programul Rabla pentru Electrocasnice dedicat persoanelor fizice, bugetul alocat în acest an fiind de 40 milioane lei.  Astfel, începând cu ora 12.00, toţi cei interesaţi se pot înscrie în Programul Rabla pentru Electrocasnice, în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) şi la secţiunea programului.

”Aşa cum am promis, mâine dăm startul Programului Rabla pentru Electrocasnice, unul din Programele de succes ale AFM. Deoarece Programul a prezentat un mare interes pentru români -  pot să zic că de la anunţul de lansare în dezbatere publică a ghidului nu a existat zi să nu avem solicitări telefonice şi scrise din partea publicului, am alocat, în acest an, un buget total de 40 de milioane de lei. Acest buget, dublu faţă de anul 2018, va permite utilarea caselor, a cel puţin 100.000 de români, cu aparate electrocasnice de ultimă generaţie care vor respecta mediul şi care vor reduce factura de plată pentru curentul electric.

Îi invit pe toţi cei interesaţi să se înscrie mâine, de la ora 12.00, pe site-ul AFM, pentru a obţine voucherele electronice, întreg procesul fiind online, foarte rapid şi sigur. Aplicaţia va emite un voucher electronic, cu o valabilitate de 15 zile, iar cu acesta, orice român se va duce la un comerciant autorizat în program, va lăsa aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască şi va achiziţiona aparatul nou pe care şi-l doreşte”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

 

Vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice 

 

În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, astfel:  300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;  400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;  400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++;  400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A;  400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;   200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;  500 de lei pentru laptopuri;  300 de lei pentru tablete.  

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, în maximum 15 zile, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel