Scandări revoltătoare la protestul cadrelor sanitare: "Să dea BOALA-n voi, să veniți la noi!" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Au fost scandări revoltătoare la protestelor cadrelor sanitare de astăzi care au avut loc în marile orașe din țară. Pe imaginile prezentate de televiziune s-a putut auzi cum o parte dintre aceștia strigă "să dea boala-n voi, să veniți la noi". 

Numeroşi membri şi reprezentanţi ai sindicatelor din domeniile sănătăţii, asistenţei sociale şi educaţiei au organizat, marţi, acţiuni de protest în ţară, în faţa sediilor prefecturilor, exprimându-şi nemulţumirea în acest fel faţă de îngheţarea salariilor în sectorul bugetar.

"Este vorba de infirmieri, brancardieri, personal TESA, cărora le sunt blocate salariile, din cauza acestei Ordonanţe, la decembrie 2019. Mai protestăm şi pentru colegii noştri din asistenţă socială, care ar fi trebuit să beneficieze de acel stimulent pentru perioada în care ei au fost izolaţi, împreună cu beneficiarii, pe perioada stării de urgenţă, şi aplicarea sporurilor la salariul de bază tot pentru colegii noştri infirmieri, brancardieri şi personalul tehnico-administrativ", a declarat liderul Sindicatului Judeţean Sanitas Alba, Adriana Cristea,

Ea a explicat că acestora ar fi trebuit, începând cu 1 ianuarie 2021, să le crească salariul de încadrare cu 25%.

"Din cauza acestei Ordonanţe, colegilor noştri le-a fost blocat salariul la (nivelul celui din - n.r.) decembrie 2020. Ei au beneficiat de o singură creştere de salariul, ceilalţi - asistenţi, medici - au adus salariul de încadrare la 2021", a spus Adriana Cristea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel