SCANDAL în secția de vot. O femeie l-a BĂTUT pe vicepreședintele COMISIEI

Adina Ionescu, Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

O femeie de 40 de ani a înjurat și a lovit, duminică, unul dintre membrii unei comisii de la o secție de votare din Iași. La fața locului au intervenit polițiștii, care au amendat-o pe femeie și i-au întocmit un dosar penal. 

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, femeia s-a prezentat la secția 149 din Iași, cu toate că era arondată la o altă secție. Când cei din comisie au îndrumat-o spre secția în care putea vota, femeia s-a enervat și a început să înjure. Imediat a fost chemată și poliția.

„Din primele cercetări s-a constatat faptul că o femeie 40 de ani s-ar fi prezentat la secția de votare 149 din Iași unde ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare membrilor comisiei și l-ar fi lovit pe un membru al comisiei. Femeia a fost sancționată contravențional conform legii 61/1991 și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și linistii publice și loviri sau alte violențe", a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Sursele citate au mai spus că femeia a fost dusă la Institutul de Psihiatrie pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel