Rusia va acorda prioritate livrărilor de cereale pentru piața internă

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Acordul cu Ucraina privind cerealele din Marea Neagră a fost prelungit cu cel puțin 60 de zile
Acordul cu Ucraina privind cerealele din Marea Neagră a fost prelungit cu cel puțin 60 de zile

Rusia trebuie să acorde prioritate livrărilor de cereale către brutăriile interne în defavoarea pieţelor de export, a afirmat miercuri premierul Mikhail Mishustin, care a prezentat noi măsuri pentru sprijinirea economiei ruse, afectată de sancţiunile impuse Moscovei în urma invadării Ucrainei, transmite Reuters.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% la uleiul de floarea soarelui şi seminţe oleaginoase. Săptămâna trecută, preţul grâului a înregistrat o creştere de peste 40%, deoarece conflictul militar a întrerupt livrările din Ucraina şi Rusia.

Conflictul militar ameninţă producţia globală de cereale şi exporturile de îngrăşăminte şi uleiuri comestibile, astfel încât preţurile materiilor prime înregistrează creşteri record.

 

Cerealele rusești vor continua să fie exportate, însă la un preț mai ridicat



"Este important să păstrăm în echilibru piaţa alimentară şi monitorizăm cu atenţie preţurile pentru bunurile esenţiale, cum ar fi alimentele, inclusiv pâinea. Există cerere ridicată de export pentru cerealele ruseşti, iar preţurile sunt în creştere. În primul rând trebuie să asigurăm materia primă pentru industria internă de panificaţie", a declarat Mishustin la o reuniune guvernamentală.

Acesta nu a precizat dacă Rusia va încerca să limiteze exporturile de cereale, o măsură care probabil ar adânci criza alimentară globală şi ar majora şi mai mult preţurile, însă campania de însămânţare de primăvară care abia a început trebuie să continue "fără întreruperi", a spus el.

Guvernul va acorda fermierilor împrumuturi pe termen scurt cu rate preferenţiale, în valoare de peste 160 de miliarde de ruble, "pentru cultivarea pământului, pe fondul creşterii cererii de alimente pe plan mondial", a anunţat premierul rus.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel