În 2024, peste 28.000 de persoane, majoritatea din Polonia, România și Portugalia, au fost înregistrate la Secretariatul de Stat pentru Migrație ca activând în agricultură mai puțin de un an. Cu toate acestea, Oficiul Federal de Statistică recunoaște doar aproximativ 19.000 de lucrători străini activi în acest sector - o diferență care ridică semne de întrebare serioase.
Românii au ajuns să fie coloana vertebrală a muncii agricole sezoniere în Elveția, dar sunt tratați mai degrabă ca o forță de muncă de unică folosință decât ca persoane cu drepturi. Nimeni nu pare să știe exact câți sunt, cât muncesc sau cât câștigă. Iar acest vid informațional nu este un accident, ci o urmare directă a faptului că agricultura este exclusă din legislația muncii din Elveția, ceea ce înseamnă că nimeni din Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) nu are atribuții în monitorizarea condițiilor lor de lucru.
„Depindem de acești lucrători europeni. Fără ei, nu am putea recolta. Și totuși, societatea nu îi vede. Ar trebui să-i prețuim mai mult”, afirmă Matija Nuic, directorul Asociației Producătorilor de Legume din Elveția. Cuvintele sale sunt cu atât mai grele cu cât, în Elveția, aproape niciun localnic nu mai dorește să lucreze în agricultură. Munca e grea, zilele sunt lungi, iar salariile - mici.
Vin muncitori români din zone rurale
Pentru românii care vin sezonier, agricultura elvețiană reprezintă adesea o oportunitate de câștig într-o perioadă în care locurile de muncă în țară sunt tot mai greu de găsit în zonele rurale. Însă realitatea din teren este deseori dură. Muncă de la răsărit până la apus, cazare în condiții modeste, lipsa contractelor clare sau imposibilitatea de a-și revendica drepturile în caz de abuzuri. Lipsa de date oficiale împiedică orice tentativă serioasă de reformare a acestui sistem.
Sandra Contzen, sociolog agricol la Universitatea de Științe Aplicate din Berna, atrage atenția că, fără date concrete, niciun pas real nu poate fi făcut pentru a schimba aceste condiții. „Presupunem, pe baza relatărilor media și a rapoartelor ONG-urilor, că lucrătorii sezonieri lucrează în condiții precare. Dar nu avem certitudinea asta, pentru că nu există studii. Nu există lobby pentru ei. Nu există nici interes”, spune ea.
Cât lucrează românii pe câmpurile din Elveția
Oficiul Federal pentru Agricultură pasează responsabilitatea către Oficiul Federal de Statistică, care la rândul său arată spre Asociația Fermierilor Elvețieni. Aceasta recunoaște sec: „Știm prea puține despre acest subiect.” De asemenea, nici Asociația Producătorilor de Legume nu deține date concrete despre numărul sau condițiile de lucru ale sezonierilor. Iar momentul ales pentru centralizarea datelor - luna ianuarie - este lipsit de relevanță, având în vedere că iarna aproape niciun muncitor sezonier nu este activ pe câmp.
Astfel, românii care lucrează în Elveția, departe de familiile lor, în speranța unui trai mai bun, rămân lipsiți de protecție și de recunoaștere. Deși adesea muncesc 10-12 ore pe zi, inclusiv în weekend, în soare sau în ploaie, contribuind la prosperitatea unei agriculturi performante, ei rămân excluși din sistemele de protecție socială, iar munca lor nu este cuantificată și nici valorizată.
În lipsa unor măsuri clare și a unei voințe politice de a aduce transparență în acest sector, riscul abuzurilor rămâne ridicat. „Atâta timp cât nu știm cine sunt acești oameni, cât muncesc și în ce condiții, nu putem cere nimic în numele lor. Nu putem reglementa ceea ce nu cunoaștem”, avertizează Contzen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
