Românii care merg cu avionul, sfătuiți să îşi ia strictul necesar în bagajul de mână: „Valizele întârzie şi câte două săptămâni“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Autorităţile din domeniul aviatic la recomandă celor care circulă cu avionul să îşi ia strictul necesar în bagajul de mână, aceasta deoarece problemele din sector fac ca bagajele de cală să aibă uneori întârzieri.

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România şi director al aeroportului din Cluj-Napoca, David Ciceu, a vorbit pe această temă la Radio România Actualităţi. Invitat în emisiunea "Dimineţi cu soare", realizată de Ciprian Sasu, el a spus că întârzierile sau anulările de zboruri din prezent se vor atenua abia în toamnă, însă vor persista pe parcursul întregului an.

„Îi sfătuim pe pasageri să vină cu două-trei ore înainte, să se informeze înainte de zbor la compania aeriană şi, de asemenea, să ştiţi că există foarte multe probleme legate de bagaje.

De asemenea, îi sfătuim la zboruri de conexiune să aibă în vedere că s-ar putea să ajungă mai târziu bagajul. Ce este strictul necesar să îşi ia la ei. În foarte multe aeroporturi de conexiune din Europa bagajele întârzie şi câte o săptămână, două săptămâni, au probleme mari, au mai fost şi greve la anumite aeroporturi.

Aşadar, strictul necesar în bagajul de mână este foarte important“, a transmis David Ciceu.

Românii care merg cu avionul, sfătuiți să îşi ia strictul necesar în bagajul de mână

 

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România s-a referit şi la situaţia aeroportului din Cluj-Napoca, al doilea ca trafic din ţară. Acesta va ajunge de la două-trei milioane de pasageri anual la aproximativ 7 milioane în câţiva ani, a spus responsabilul. El s-a referit şi la investiţiile din următoarea perioadă, între care intenţia construirii unui nou terminal, dar şi extinderea pistei de rulare.

 

În Germania, de pildă, sute de bagaje au rămas abandonate pe aeroportul din Frankfurt, după anularea mai multor zboruri în ultimele zile.

 „Valizele întârzie şi câte două săptămâni“

 

Valizele au fost lăsate lângă benzile transportatoare, pe mai multe rânduri, iar pasagerii au fost nevoiți să și le caute singuri. Nu au primit ajutor de la personal, informează Digi24. Unii călători s-au plâns pe social media și au spus că au plecat mai departe fără bagaje.

Frankfurt, deși este unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, are o problemă serioasă cu lipsa forței de muncă.

Vacanțele europenilor sunt deja afectate de greve ale companiilor aeriene.

Sute de bagaje, abandonate pe aeroportul din Frankfurt, după anularea mai multor zboruri

 

Germania va atenua reglementările privind angajarea lucrătorilor străini, pentru a face faţă deficitului de personal de la aeroporturi, în contextul sezonului de vară aglomerat, a anunţat miercuri ministrul de Interne Nancy Faeser, transmite DPA.

„Vom sprijini companiile să angajeze persoane din străinătate, în special din Turcia”, a declarat Faeser, după ce propunerile au fost adoptate la şedinţa cabinetului. Trebuie menţinute cerinţele privind securitatea şi încrederea, a subliniat oficialul german.

Companiile aeriene şi operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă cu lipsa de personal care să gestioneze fluxurile de pasageri, după ce în perioada verii s-a majorat cererea pentru călătorii aeriene, în urma ridicării majorităţii restricţiilor. Tot mai mulţi angajaţi ameninţă cu mişcări de protest.

Pe plan global, operatorii aerieni au concediat o parte din angajaţi şi au redus alte costuri în timpul pandemiei, când cele mai multe zboruri erau oprite, iar când cererea a revenit s-au confruntat cu dificultăţi.

„Este o problemă pe care o avem în Europa”. Angajaţii de la companiile private au plecat în timpul perioadei în care aeroporturile au fost închise, ca efect al pandemiei, a afirmat ministrul Transporturilor, Volker Wissing.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel