De la ordonanța 13 încoace, una dintre preocupările principale ale PSD a fost anihilarea vocii străzii. O voce auzită și apreciată pe toate continentele. O voce care până în acest moment a salvat România de la dezastru. Va mai putea să o facă și după limitarea protestelor spontane?
Societatea civilă a avut deja doi ani dificili. La început au recurs la amenzi, crezând că așa îi vor descuraja să mai protesteze. Mai apoi au adus artileria grea – cai, câini, garduri, țestoase. Fără niciun rezultat. Au plusat cu huliganii care să provoace oamenii pașnici, doar că aceștia au înțeles repede manevra și s-au apărat. Pe 10 august, disperați că nimic nu a dat rezultate, au trecut la gazarea populației. Reacția Europei a fost clară - într-o țară democratică, oamenii pașnici nu se gazează!
Iată că de luni, Înalta Curte de Casație și Justiție pune capăt coșmarului PSD – protestele spontane riscă să rămână o amintire.
Concret, adunările publice trebuie declarate în prealabil, cu trei zile înainte, dacă se vor desfășura în piețe ori pe căi publice sau în alte locuri din vecinătatea sediilor sau imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.
După Mineriada din 1990, FSN și-a luat măsuri de protecție și a adoptat Legea 60 privind adunărilor publice, care conținea numeroase interdicții, pentru a îngreuna protestele spontane.
Doar că în 2004, Parlamentul a modificat această reglementare restrictivă și nedemocratică,ca o condiție asumată pentru aderarea la UE, după cum reamintește jurnalista Mariana Bechir de la cursdeguvernare.ro.
Așadar, una din condițiile aderării la UE a fost alinierea legislației privind dreptul de a protesta al românilor la cea europeană. Din această săptămână, România se întoarce nu doar înainte de aderarea la UE, ci chiar în anii 90, când legislația era opera aproape exclusivă a FSN.
Și iată că una dintre marile probleme ale PSD, vocea străzii, este ca și rezolvată. Imaginile cu sutele de mii de români din toată țara, dar și din diasporă, strigând împotriva lui Liviu Dragnea și a “analfabetei” nu aveau cum să rămână fără consecințe într-o țară care cochetează de doi ani de zile cu dictatura.
Într-o țară democratică, doleanțele, strigătele de disperare ale cetățenilor, nu ar fi rămas fără urmări – demisii, modificări legislative. Doar în lipsa unei democrații autentice, cetățenii strigă, dar nu sunt auziți de cei aflați la putere.
Atunci însă când li se pune și pumnul în gură, înseamnă că Româania s-a abătut de la drumul european.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
