România a deschis un nou CONSULAT în Marea Britanie: E funcțional de miercuri

Narcis Popa |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe informează că, începând de miercuri, Consulatul General al României la Edinburgh a fost deschis cetăţenilor români solicitanţi de servicii consulare. 

Biroul consular existent la Edinburgh a fost ridicat la rang de consulat general. 

În prezent, România are operaţionalizate pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord două reprezentanţe diplomatice şi consulare care oferă servicii, asistenţă şi protecţie consulară numărului semnificativ de cetăţeni români care se regăsesc pe teritoriul acestui stat, precizează MAE.  

Potrivit MAE, ridicarea la rang de consulat general a biroului consular de la Edinburgh se circumscrie procesului complex de extindere a reţelei consulare a României care, alături de deschiderea Consulatului General al României la Miami (SUA) şi a Biroului Consular de la Melbourne (Australia), include şi operaţionalizarea, în cel mai scurt timp, a oficiului consular de la Manchester (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord). 

Începând cu data de 7 noiembrie, Consulatul General al României la Edinburgh primeşte şi procesează cererile de servicii, asistenţă şi protecţie consulară formulate de către cetăţenii români din Scoţia (Aberdeenshire, Angus, Argyll and Bute, Ayrshire, Dumfries and Galloway, Dunbartonshire, Dundee, Edinburgh, Fife, Glasgow, Highland and Islands, Inverclyde, Lanarkshire, Lothian Region, Perth and Kinross, Renfrewshire, Scottish Borders, Sterling and Clackmannanshire) şi Irlanda de Nord (Antrim, Armagh, Belfast, Derry and Londonderry, Down, Fermanagh, Tyrone).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel