Româncă din Israel, mărturie cutremurătoare: „Am crezut că mi-am pierdut copiii. Am auzit în telefon cum trăgeau în ei“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
sursa foto: capturi Antena 3 CNN
sursa foto: capturi Antena 3 CNN

Daniela Rozenfeld, o româncă din Israel, a mărturisit clipele de coșmar prin care a trecut, ieri, când Israelul a început să fie atacat. Copiii săi se aflau la un festival de muzică, unde teroriștii au descins și au luat mai mulți prizonieri. Românca spune că a avut momente în care a crezut că fiii săi sunt morți. 

Daniela Rozenfeld a intrat în direct, la Antena 3 CNN și a povestit clipele crunte prin care a trecut. Ea a explicat că fiii ei se aflau, ieri, la un festival de muzică, undeva în deșert Mai mulți teroriști au venit, i-au atacat pe tineri, au lat mai mulți ostatici, în timp ce alții făceau tot posibilul să se ascundă.

Încerca să se ascundă, să fugă de ploaia de gloanțe. S-au prefăcut că sunt morți pentru a nu fi uciși, dar au trăit un adevărat iad. Foarte mulți, mii cu Jeep-uri, cu motociclete, au luat foarte mulți (n.r. ostatici) israelieni, tineri, copiii de la festival. Dar astăzi suntem bine, suntem acasă. Pur și simplu băiatul cel mare a fost la o petrecere, Festivalul morții se numește astăzi. Era cu prietena lui și au trecut pe acolo, teroare. Am crezut că o-am pierdut pe amândoi pur și simplu, toată ziua am crezut că nu-i nu mai am. Copiii au și vorbit cu noi în telefon și am auzit cum îi împușcă și cum trag în ei și cum fug. Ce-au văzut copiii mei ieri acolo la festival... au intrat pur și simplu să-i omoare. Deci imagini care nu știu dacă se pot reda prin cuvinte“, a povestit românca într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN.

Aceasta a explicat că festivalul unde se aflau fiul său și prietena lui era cam la 40 de minute de Fâșia Gaza.

Au fost acolo poliție și pază și de toate dar într-o juma de oră... Au lucrat foarte mulți teroriști și au omorât în stânga și în dreapta fără fără să uite. Patru ore am fost cu în telefon în timpul când s-au ascuns sau au fugit cu mașina. Deci 4 ore am auzit toate chestia astea, toate țipetele. Apoi au reușit să intre într-un loc mai sigur, au intrat în buncăr și au stat acolo și abia la opt jumate soțul meu i-a dus acasă“, a mărturisit românca a cărei poveste a fost, din fericire, cu deznodământ pozitiv.

„Au fost clipe ieri când am înțeles că amândoi sunt morți, erau clipe când trăgeau în ei“

 

„Au fost clipe ieri când am înțeles că amândoi sunt morți, erau clipe când trăgeau în ei și atuncea închideau telefonul că se ascundeau. Și atunci eu și soțul eram siguri că... nu mai sunt, pur și simplu. pi iar sunam, și după câteva minute răspundeau și mai fugeau în stânga și dreapta și se ascundeau. Acum sunt oameni, sunt părinți care își caută copiii, adică le caută telefoanele să vadă unde sunt și sunt în în Gaza, copii care sunt acolo, răpiți. În jur de 200 de tineri am înțeles, cam așa. Festivalul era un festival în aer liber care trebuia să țină 24h,  de la ora 4:00 vineri până la ora 4:00 sâmbătă. Dar sâmbăta la 6.30 dimineața deja  au început să tragă în ei, în toți.

Pur și simplu incredibil, sunt una din mamele fericite care are copiii acasă, sunt mii de mame care acuma pur și simplu habar n-au unde sunt copii, dacă sunt în țară, dacă sunt morți, dacă sunt în garda, se ascund. E o mare lipsă de informații. Încă sunt copii ascunși prin păduri, nu avem toate informațiile, că nu nimeni nu se aștepta așa ceva nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Mai intra un terorist, 2, mai scăpa din Gaza, dar ce s-a întâmplat ieri nici noi nu pricepem. (...) Suntem închiși, n-avem voie să ieșim. Străzile sunt închise până când nu îi prind pe toți teroriștii, noi, cetățenii de rând, stăm în casă“, a mai relatat românca Daniela Rozenfeld din iadul din Israel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel