Român reținut de procurori: A oferit prăjituri cu canabis participanţilor la o petrecere. 16 persoane au ajuns la spital

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un număr de 15 persoane dintre cele 16 care au ajuns la spital sâmbătă seara, după ce au participat la o petrecere privată la Râmnicu Vâlcea, au avut teste pozitive THC pentru marijuana. Astăzi, procurorii DIICOT l-au reținut pe organizatorul petrecerii.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care ar fi oferit prăjituri cu canabis la o petrecere privată ce a avut loc în Râmnicu Vâlcea în seara zilei de 21 ianaurie, a fost reţinut de procurorii DIICOT şi este cercetat pentru infracţiunea de trafic de risc, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Român reținut de procurori: A oferit prăjituri cu canabis participanţilor la o petrecere

 

Bărbatul este bănuit că ar fi oferit la o petrecere privată, ce a avut loc sâmbătă la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, o prăjitură, la prepararea căreia ar fi folosit canabis, iar în urma consumului 15 dintre participanţii la petrecere au ajuns la spital acuzând stări de rău.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vâlcea şi procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea au efectuat duminică o percheziţie la locuinţa bărbatului, unde au fost descoperite resturi de canabis şi un grinder.

'Din cercetări a reieşit că, la data de 21 ianuarie 2023, bănuitul ar fi oferit, la o petrecere privată, o prăjitură la prepararea căreia ar fi folosit aproximativ 15 grame de canabis. În urma consumului, 15 dintre invitaţi ar fi acuzat stări de rău, palpitaţii şi atacuri de panică şi s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Judeţean Vâlcea. În urma percheziţiei efectuate la data de 22 ianuarie 2023, în locuinţa bărbatului au fost descoperite resturi de canabis şi un grinder', a precizat sursa citată.

Bărbatul, cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, a fost reţinut duminică de procurorii DIICOT Vâlcea şi va fi prezentat luni Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Noi detalii în cazul petrecerii din Râmnicu Vâlcea, terminată cu 14 oameni la spital: Au fost droguri în mâncare

 

Un dosar penal pentru trafic de droguri a fost înregistrat la Râmnicu Vâlcea, după ce sâmbătă seara mai mulţi participanţi la o petrecere organizată la un restaurant din municipiu au ajuns la spital acuzând stări de rău, au informat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

"S-a înregistrat dosar penal pentru trafic de droguri, iar competenţa este exclusivă a D.I.I.C.O.T.", a precizat sursa citată.

La petrecere participau aproximativ 70 de persoane şi unele dintre acestea au acuzat stări de rău, iar 14 au ajuns la spital.

"La data de 21 ianuarie, în jurul orei 20,20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului, se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar, la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău. La spital au ajuns mai multe persoane, în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite. În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun", au transmis, sâmbătă seara, reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel