Român răpit în Libia. MAE, Celulă de criză

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, că a fost activată Celula de criză în cazul cetăţeanului român care, potrivit presei internaţionale, a fost răpit în Libia.

MAE informează, într-un comunicat că Celula de criză "a demarat, în regim de urgenţă, efectuarea unor verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt".

Având în vedere specificul operaţiunilor şi situaţia din Libia, procedurile de verificare pot fi de durată, precizează ministerul român.

Cazul este gestionat prin Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, se mai menţionează în comunicatul citat.

MAE reiterează că, pentru Libia, a instituit, încă din anul 2015, nivelul maxim de alertă: "Pericol major - Părăsiţi imediat zona sau ţara!".

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca "tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dată fiind situaţia de securitate de pe teritoriul Libiei".

O grupare înarmată a răpit sâmbătă patru ingineri - trei libieni şi un român - din perimetrul Sharara, care face parte din câmpul petrolifer Murzuk, relatează agenţia de presă Xinhua, care citează o sursă militară.

4 ingineri răpiți

"Patru ingineri, printre care un român, au fost răpiţi de pe câmpul petrolifer Sharara în timpul unor lucrări de rutină, în cursul dimineţii", a declarat sursa militară din Ubari, oraş situat la circa 1.100 kilometri sud de capitala Tripoli.

Sursa citată, care a preferat să nu fie identificată din motive de securitate, a declarat că răpirile s-au produs în momentul în care inginerii părăseau zona de cazare din cadrul perimetrului şi se îndreptau spre un alt perimetru mai mic. Maşina lor a fost găsită abandonată la locul răpirii, a adăugat sursa citată.

Agenţia Anadolu relatează că nu se cunoaşte unde au fost duse persoanele răpite şi că nicio grupare nu a revendicat deocamdată acţiunea. Agenţia de presă turcă mai transmite că forţele de securitate au lansat o operaţiune de căutare a răpitorilor şi că vineri doi ingineri libieni au fost răpiţi din acelaşi perimetru, dar au fost eliberaţi în cursul aceleiaşi zile.

Anterior, agenţia de presă EFE a relatat că cel puţin două persoane, una dintre ele fiind un inginer român, au fost răpite sâmbătă de o miliţie libiană într-un atac asupra perimetrului Sharara. Atacul a avut loc la prima oră a dimineţii la unul dintre posturile de control pe unde se face accesul la câmpul petrolifer, unul dintre cele mai importante din sudul Libiei, au explicat pentru EFE sursele citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel